Logo
Imprimă această pagină

Mureș. Șoferiță de 20 de ani a intrat în camion, ocupată să mănânce la volan Recomandat

Mureș. Șoferiță de 20 de ani a intrat în camion, ocupată să mănânce la volan

O tânără de 20 de ani, care ar fi mâncat în timp ce conducea pe o şosea din Mureş, a intrat fără să-şi dea seama pe contrasens şi s-a izbit violent de un camion cu semiremorcă.

A fost nevoie de o echipă de descarcerare pentru ca aceasta să fie scoasă din maşina avariată.
Tânăra de 20 de ani ieşise de la serviciu şi se întorcea spre casă. Martorii spun că aceasta ar fi avut mâncare în maşină şi, atunci când s-a aplecat să guste din ea, a intrat pe contrasens, fix în faţa unui camion cu semoremorcă.
Nechita Sorin Paul, șoferul camionului: "Am făcut flash-uri cu farurile, am frânat și deodată m-am trezit cu ea. Am văzut o pungă cu mâncare și avea mâncare pe jos pe acolo".
"M-a sunat: hai că am făcut accident în Coruca", a declarat prietenul victimei.
A fost nevoie de o echipă de descarcerare pentru ca tânăra să fie scoasă din maşină. A fost transportată apoi la spitalul din Târgu Mureș pentru îngrijiri medicale.
Plutonier adjutant Dorin Florea, șef garda intervenția detașamentul Târgu Mureș: "În momentul sosirii forțelor, persoana era în stare de constiență. În urma evaluării medicale, a fost declarat cod roșu. Prin același cod a fost transportată și la UPU".
Accidentul s-a produs pe un drum cu probleme.
Localnicii spun că sunt frecvent martorii unor accidente rutiere grave în zonă.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.