Ministrul Transporturilor nu știe dacă s-au depus proiecte pentru fonduri europene

Ministrul Transporturilor nu știe dacă s-au depus proiecte pentru fonduri europene

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat vineri șantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, și a refuzat să spună dacă a trimis la Comisia Europeană cererea de finanțare din fonduri UE pentru proiectul de infrastructură.

Când a fost întrebat prima dată, Cuc a spus că ”a avem nevoie de romani adevarati care sa fie la Bruxelles si nu de romani doar care sa boicoteze si sa spuna tot timpul ca Romania nu indeplineste anumite conditii ca sa poata accesa fonduri europene”, potrivit site-ului DeBraila.ro.

Ulterior, reporterii au revenit cu întrebarea, iar Răzvan Cuc a fost extrem de iritat și a spus că ”ne zbatem ca sa obtinem finantarea asa cum trebuie. Ea se va obtine”, potrivit DeBraila.ro.

Cuc a fost la Brăila împreună cu Narcis Neaga, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, dar și de președintele Organizației Județene PSD, senatorul Ion Rotaru.

În cele din urmă, Cuc a evitat sa spună clar dacă a trimis sau nu cererea de finanțare, criticând Comisia Europeana.

Răspunsul ministrului Cuc vine pe fondul politicii PSD de renunțare la fondurile europene pentru marile proiecte de infrastructură.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.