Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu - Făgăraș: Se vede asfaltul
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Sectorul de autostradă Arpaşu de Jos - Sâmbăta de Sus, finalizat în proporţie de 48%. Stadiul lucrărilor a fost verificat de Consiliul Judeţean Braşov
Autostrada către Sibiu: deja se vede „asfaltul”
Lucrările la Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraş au fost finalizate în proprţie de 48%. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, după ce a verificat stadiul lucrărilor la drumul de mare viteză.
„Pe tronsonul dintre Arpaşu de Jos (DN 1) şi Sâmbăta de Sus (DJ 105B), cu o lungime de 17,61 km, şantierul avansează într-un ritm susţinut. Constructorul turc a pregătit terenul, a executat 87% din lucrările la terasamente, a turnat fundaţia de balast pe mai mult de jumătate din suprafaţă şi pe anumite porţiuni a început lucrările la partea carosabilă prin aşternerea stratului de de bază şi a celui de legătură. De asemenea, sunt în fază avansată lucrările de betonare a podurilor şi cele de construcţii metalice”, a declarat Adrian Veştea.
Construcţia acestui sector de autostradă a început în 2 decembrie 2024 şi trebuie finalizată în 2 mai 2028. Lucrările sunt realizate de compania turcă Makyol care va încasa suma de 1.773.000.000 lei.
Sectorul de autostradă Sibiu – Braşov se va uni la Făgăraş cu segmentul Făgăraş – Braşov, care, în apropiere de Braşov (la Codlea) se va uni cu Autostrada Comarnic – Braşov şi cu Autostrada Braşov – Bacău.
Articole înrudite
- 26000 lei amenda pentru un sofer de camion. A transportat mai mult decât permite legea
- VIDEO 11 morți și 27 de răniți, după ce un autocar s-a ciocnit cu un camion
- Un camion a ars în parcare pe Autostrada spre Constanța
- Platforma TollRo a fost reparată după defecțiunile tehnice. CNAIR nu va aplica sancțiuni șoferilor
- Șofer român de camion, închis în Spania. A fost prins cu droguri





