Îi credeți ȘOFERI? Vom avea scanere la graniță

Îi credeți ȘOFERI? Vom avea scanere la graniță

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat, luni, că a purtat discuţii cu firme chineze pentru achiziţionarea de scanere vamale şi cu Polonia pentru preluarea modelului polonez de organizare a punctelor vamale.


„Dacă facem într-adevăr acest proiect şi anul viitor avem partea asta de graniţă de est a Uniunii Europene securizată şi facem, într-adevăr, scanarea de 100% a tot ceea ce intră în ţară, doar din cifrele oficiale pe care le au companiile din domeniu rezultă că avem (n.n.- economisim) undeva la 800 de milioane de euro. E o sumă pe care ei o spun, n-o spunem noi”, a spus ministrul Finanţelor, la o discuţie cu presa.

Ministrul a precizat, însă, şi că cifra de până la 800 de milioane de euro ar fi obţinută doar de pe urma combaterii traficului cu ţigări. Principalele puncte vizate de securizare sunt graniţele cu Serbia şi cu Ucraina şi Vama Constanţa.

„Am avut deja discuţii, chiar şi în această seară (luni - n.r.), cu două companii la nivel mondial privind aceste scanere”, a adăugat ministrul, indicând China ca ţară de origine a companiilor cu care au fost purtate discuţii.

Eugen Teodorovici a indicat şi dorinţa modificării legislaţiei în aşa fel încât vama să devină zona de informatizare a ANAF, şi nu numai, ca fiind „infrastructură critică”.

„Şi în momentul acela, când am şi pe această piesă ultimă făcută, mă uit frumos în piaţă, am caietul meu de sarcini, adică trebuie să ştiu exact ce vreau, pun mâna pe telefon (...) şi fac discuţii directe cu firma şi am închis discuţia. (...) Exact cum facem pe partea de apărare, aşa o să facem şi noi”, a mai spus oficialul.

Nu în ultimul rând, ministrul a precizat că au fost purtate discuţii cu ministrul de Finanţe polonez pentru prealuarea modelului de organizare a punctelor vamale din Polonia.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.