Logo
Imprimă această pagină

Guvernul britanic montează toalete pentru șoferii profesioniști în așteptarea unor cozi enorme de la 1 ianuarie Recomandat

Guvernul britanic montează toalete pentru șoferii profesioniști în așteptarea unor cozi enorme de la 1 ianuarie

Toalete portabile urmează să fie instalate de-a lungul M20 și A20 pentru șoferii de camioane blocați în cozi lungi cauzate de întârzierile prevăzute la frontieră după Brexit-ul vamal care va avea loc la 1 ianuarie 2021, potrivit kentonline consultat de revista TIR.

Un acord vamal între UE și Londra este tot mai puțin probabil.

Guvernul britanic a declarat că a elaborat „planuri detaliate” pentru a evita cozile la intrarea în Regat, înainte de 31 decembrie, când transportul de mărfuri prin Canal va intra într-o lume a „necunoscutelor”.
Șoferii de camioane și locuitorii s-au plâns de mult timp de lipsa facilităților de pe șoseaua care străbate districtul Kent. Marginile drumului sunt folosite încontinuu ca toalete de cei care pur și simplu nu au unde să meargă în timpul transportului de mărfuri.
În timp ce guvernul se pregătește pentru „scenariul cel mai rău posibil” când va fi nevoit să deruleze operațiuni cu până la 7.000 de camioane odată, a fost confirmat că vor fi amenajate toalete portabile.

Un subsecretar de stat din Departamentul pentru transporturi a declarat că este „vital” să fie puse la dispoziție facilități pentru șoferii de camion.
Rachel Maclean a spus: „Avem planuri detaliate pentru montarea de toalete pentru șoferi nu numai în Kent, ci și într-o serie de alte zone. Vrem cu adevărat să minimizăm impactul Brexit asupra șoferilor profesioniști aflați multă vreme pe drumuri. Ne bazăm pe industria de transporturi pentru furnizarea de bunuri critice și de consum și trebuie să le asigurm cele mai bune condiții.”
Pe lângă toalete, ministrul a dezvăluit că vor fi asigurate și dușuri temporare și chiuvete pentru spălat.
În prezent se lucrează la un parc de camioane de 66 de acri care va fi dat în folosință după 1 ianuarie 2021 lângă intersecția 10A din Sevington.
Imensul amplasament va fi utilizat pentru controale vamale și ca zonă de staționare pentru până la 1.700 de vehicule grele în cazul în care ar exista perturbări la porturi.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.