Logo
Imprimă această pagină

GREVĂ generală la METROU

GREVĂ generală la METROU

Sindicatele de la metrou vor declanşa greva începând de miercuri 21 noiembrie, zilnic, între orele 4:00 şi 16:00, informează un comunicat al USLM.

 


„Referitor la Comunicatul de presa Metrorex prin care opinia publică a fost informată că „Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment”, vă comunicam şi alte câteva detalii privind decizia Tribunalului Bucuresti: „ ... respinge cererea de încetare a continuării acţiunilor de grevă intemeiate pe greva de avertisment ca prematur formulată”, precum şi „ ... respinge in rest actiunea (Metrorex) ca fiind neintemeiata”. În aceste condiţii, conform adresei USLM nr. 324/16.11.2018, inregistrata la Metrorex sub nr. 3858/16.11.2018, miercuri 21.11.2018, la metrou va fi declansata greva propriu-zisa pe termen nelimitat, zilnic intre orele 4:00 – 16:00. În conformitate cu legea avem acest drept”, arată comunicatul sindicatului.


Sindicaliştii spun că sunt dispuşi în continuare la negocieri, „mai ales că din informaţiile difuzate în presă, chiar azi urmeaza a fi schimbata atat conducerea Ministerului cat si cea executivă, conditii in care suntem nevoiti sa asteptam intalnirea cu noile organe de conducere si apoi ne vom pronunta daca sau nu vom declansa greva propriu-zisa”, mai arată comunicatul.

Firea: Noul ministru al Transporturilor şi şefii Metrorex să dialogheze

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni, referitor la greva anunţată de sindicatele de la metrou pentru miercuri, că noul ministru al Transporturilor, Lia Olguţa Vasilescu, şi conducerea Metrorex trebuie să găsească o cale de a dialoga.

"Noul ministrul al Transporturilor, doamna Olguţa Vasilescu, împreună cu conducerea Metrorex sunt sigură că vor genera un dialog. Avem la Primărie mijloacele să modernizăm staţiile. Ne menţinem disponibilitatea de a prelua Metrorex la Primăria Capitalei, pentru că este parte urbană a transportului bucureştean", a declarat Gabriela Firea, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional PSD.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.