Logo
Imprimă această pagină

Germania. Șofer profesionist român, cu semiremorca modificată pentru furt de motorină Recomandat

Germania. Șofer profesionist român, cu semiremorca modificată pentru furt de motorină

Poliția din Ludwigsburg a oprit, luni, 25 mai 2020, un camion românesc cu semiremorcă pentru o verificare de rutină.

Oamenii legii au observat că semiremorca se înclina într-o parte în timp ce autovehiculul rula pe A8 Stuttgart-Munchen, între joncțiunile Flughafen-Messe și Stuttgart-Plieningen.
În timpul inspecției vehiculului, condus de un șofer român în vârstă de 33 de ani, polițiștii au descoperit un al doilea fund sub partea inferioară a semiremorcii.
În acest compartiment secret, erau ascunse mai multe bidoane interconectate, umplute cu motorină. În plus, ofițerii au găsit un furtun cu o serie de extensii și două pompe acționate electric, care erau probabil folosite pentru extragerea motorinei din alte rezervoare.
Pentru că instalația ocupa spațiul compartimentului original al bateriilor, acestea din urmă au fost amplasate în altă parte.
În plus față de rezervorul cu 1.200 de litri de motorină al camionului, șoferul în vârstă de 33 de ani avea în jur de 1000 de litri de motorină în bidoane.
Nici vehiculul, nici șoferul nu îndeplineau cerințele pentru transportul acestei cantități de combustibil. Pe lângă încălcările aduse legislației transporturilor mărfurilor periculoase (ADR), polițiștii, împreună cu un expert, au constatat și defecte tehnice grave ale semiremorcii.
Procuratura din Stuttgart a decis confiscarea vehiculului. În plus, șoferul a fost oblicat să plătească o amendă de câteva mii de euro. Ancheta poliției, legată inclusiv de furturile de motorină suspectate, este încă în desfășurare, scrie forotransporteprofesional.es.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.