Funcționar de la Permise reținut pentru mită

Funcționar de la Permise reținut pentru mită

Un funcţionar în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Tulcea şi un angajat al Registrului Auto Român Tulcea au fost reţinuţi pentru luare de mită, ei urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arest la domiciliu.


Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, un funcţionar public în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Tulcea şi un inginer al Registrului Auto Român Tulcea au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie.

Astfel, anchetatorii au stabilit că funcţionarul public a comis trei infracţiuni de trafic de influenţă şi una de luare de mită pentru că în perioada martie – mai a primit diferite sume de bani în vederea promovării probei practice de obţinere a permisului de conducere de către patru persoane.

“În sarcina inculpatului S.F., inginer în cadrul Registrului Auto Român - Reprezentanţa Tulcea, s-a reţinut comiterea unei infracţiuni de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale), constând în faptul că în perioada aprilie - mai a primit diferite sume de bani de la persoane în legătură cu modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu”, a mai precizat sursa citată.

Cei doi vor fi prezentaţi vineri Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare la domiciliu pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările s-au desfăşurat cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.