Logo
Imprimă această pagină

FOTO. A intrat cu un CAMION în copac

FOTO. A intrat cu un CAMION în copac

Accident produs în această dimineață în localitatea Blăjenii de Sus (jud. Bistrița-Năsăud). Un camion, înmatriculat în Maramureș, plin cu vatelină, a intrat într-un copac, după ce șoferul a pierdut controlul mașinii. În urma acestui eveniment, șoferul a rămas încarcerat și s-a ales cu răni serioase.

“Șoferul are 45 de ani și este din Maramureș. Camionul cu remorcă pe care îl conducea este înmatriculat tot în Maramureș. Acesta conducea pe relația Beclean- Bistrița, pe drumul județean 151, iar la intrare în localitatea Blăjenii de Sus, bărbatul nu a adaptat viteza la condițiile de drum la ieșirea dintr-o curbă, a pierdut controlul volanului și a ajuns în decor, unde a lovit un copac.

Un localnic din zonă a fost alertat de bubuitura puternică și a încercat să îl ajute pe șofer. Constatând că este prins în cabină, acesta a hotărât să aștepte pompierii militari, pentru a nu-i agrava starea extrăgându-l. Potrivit martorului, bărbatul acuza dureri puternice la unul dintre picioare, însă era conștient și cooperant”, scrie bistriteanul.ro.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.