Femeie călcată de camion cu 7 km/h și târâtă apoi 17 metri. 170.000 euro despăgubiri

Femeie călcată de camion cu 7 km/h și târâtă apoi 17 metri. 170.000 euro despăgubiri

O ieșeancă și-a pierdut viața după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de un tir care a trecut peste ea și a târât-o aproape 20 de metri. Tragedia s-a produs pe fondul neatenției șoferului, dar ancheta a stabilit că accidentul era inevitabil, indiferent cum ar fi procedat acesta.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 17 aprilie 2019, în zona Baza 3. Dănuț Idriceanu (61 de ani) conducea un cap tractor DAF fără remorcă, venind de la Vaslui. Se afla pe strada Bucium, urmând să vireze dreapta pe Chișinăului pentru a se îndrepta spre sediul RAR, unde avea programare. Șoferul a virat larg, pentru a se încadra pe banda doi a sensului de mers spre Tomești, și a redus viteza. În același timp, un grup de pietoni traversa de la stânga spre dreapta șoferului. Cei patru pietoni au ajuns în siguranță de partea cealaltă a șoselei. Când mai erau șase secunde de „verde” pentru pietoni, din dreapta s-a angajat în traversare M.P. (74 de ani). După o secundă, ea a ajuns în dreptul colțului din dreapta al cabinei, aflată în poziție oblică față de marcajul trecerii de pietoni. A observat că tirul nu oprește, așa că a mărit pasul. Nu a apucat însă să treacă. Tirul a izbit-o în plin, apoi a trecut cu roata stânga față peste corpul și picioarele femeii. Trupul acesteia a fost prins apoi sub rezervorul de carburant și târât pe o distanță de 17 metri. Tirul s-a oprit abia atunci când un șofer care observase cele întâmplate a intrat în fața lui și a frânat.

Explicația șoferului: victima a intrat exact în unghiul mort

După cum au constatat ulterior anchetatorii, în momentul accidentului șoferul nu se mai uita spre trecerea de pietoni, ci spre stânga, asigurându-se că se poate încadra pe a doua bandă. Nu o observase pe M.P. Tirul avusese 26 km/h pe strada Bucium. Încetinise până la 1 km/h atunci când traversau cei patru pietoni. Apoi începuse să accelereze, în momentul impactului având 7 km/h. Șoferul ar fi putut să vadă victima în oglinda de proximitate, dar nu ar fi putut face nimic. În momentul în care victima intrase în câmpul de vizibilitate, se afla la doar 0,9 metri de cabina tirului. Expertiza efectuată în cauză a apreciat timpul necesar pentru ca șoferul să ia decizia de a frâna și pentru a opri complet de la viteza de 7 km/h la 1,64 secunde, insuficient pentru ca accidentul să fie evitat. Totuși consecințele ar fi putut fi altele, întrucât tirul nu ar mai fi trecut peste trupul victimei.



Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.