Logo
Imprimă această pagină

Fără bază legală. Cuc le dă „interzis” 3 anii constructorilor neserioși

Fără bază legală. Cuc le dă „interzis” 3 anii constructorilor neserioși

Contractele unora dintre constructorii care lucrează în prezent la infrastructura rutieră ar putea fi reziliate, din cauza slabei mobilizări, a declarat sâmbătă ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, care a prezentat stadiul unor lucrări de infrastructură.

Cuc a vorbit de rezultare dezamăgitoare în cazul lotului 2 de pe autostrada Sebeş – Turda, unde constructor este asocierea Aktor – Euroconstruct Trading, precum şi pe sectorul Cheţani – Câmpia Turzii de pe autostrada Braţov – Oradea, unde constructor este asocierea Straco – Specialist Consulting – Total Road.

"Unde nu sunt mobilizaţi, pleacă acasă şi trei ani nu mai au ce căuta în România, le dăm certificat constatator negru şi am încheiat discuţia...Să văd acolo cum aduc 20 de utilaje, cum am văzut la cei de la Aktor, în condiţiile în care plouase cu o zi înainte? Despre ce vorbim? Aici este o problemă de asumare", a spus ministrul, care a amintit şi de problema plângerilor şi acţiunilor în justiţie deschise de unele companii.

 

Noua conducere a TAROM trebuie să aducă pe un trend pozitiv compania, anulând cursele nepreformante, printre care Sibiu-Stuttgart, Sibiu-Munchen, sau cursele din Timişoara spre Chişinău, şi Stuttgart, a declarat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.

Ministrul a criticat în conderinţa de presă de sâmbătă fostul management al companiei, insistând asupra faptului că acesta a fost numit în perioada Guvernului Tudose, prezentând o serie de rezultate ale companiei. Astfel, ministrul a vobit de diminuarea lichidităţilor din conturile Tarom în perioada în care a fost condusă de Werner-Wilhelm Wolff, de la 77 de milioane de dolari la 19,2 milioane dolari, de plăţi restante de 20 de milioane de lei, precum şi de faptul că în doar două luni din 2019 compania a acumulat pierderi de 46 de milioane de lei.

"Mai mult decât atât, anunţa dânsul deschiderea cursei Bucureşti-Baku. Nu s-a efectuat nici o cursă, dar în schimb au fost făcute cheltuieli pentru deschiderea curselor şi încă se plăteşte pentru această cursă. L-am rugat pe domnul director Susanu să sisteze de îndată orice plată pe aceste curse neprofitabile", a precizat Cuc.

Florin Susanu l-a înlocuit temporar, cu un mandat de 4 luni, pe Werner Wolff la conducerea Tarom în această săptămână, după ce a fost numit şi un nou Consiliu de Administraţie.

Răzvan Cuc a precizat că gradul de încărcare a zborurilor companiei a scăzut de la 72% în 2017 la 64%.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.