Efectul COVID. Marea Britanie va intra în carantină totală timp de o lună
- Scris de tirmagazin3
Premierul britanic Boris Johnson ar putea să reimpună - începând de săptămâna viitoare şi până la sfârşitul lunii viitoare - o caratină în întreaga Anglie, declară sâmbătă surse guvernamentale pentru Reuters.
Cel puţin 46.299 de morţi din caiza covid-19 au fost înegistrate oficial în Marea Britanie, cea mai afectată ţară la acest capitol din Europa.
Aceste măsuri se află în stadiul de elaborare şi nu s-a luat vreo decizie în acest sens, declară sursele citate.
Miniştri se reunesc sâmbătă pentru a discuta despre această carantină, iar Johnson urmează să se exprime în faţa presei luni.
Cotidianul britanic The Times dezvăluie că numai magazinele considerate esenţiale, şcolile, grădiniţiele şi universităţile ar urma să rămână deschise.
Cotactat de Reuters, Downing Street nu a răspuns.
Noile restricţii ar putea intra în vigoare începând de miercuri şi până la 1 decembrie, dezvăluie The Times.
Articole înrudite
- Cabina unui camion a luat foc în mers
- Accident între un autocar plin cu români și un camion, în Italia
- VIDEO Camioane fără șofer încep să fie testate pe o autostradă în Australia
- Parlamentul European aprobă standarde de CO2 mai stricte pentru camioane și autobuze
- Un camion a derapat și a blocat un drum național