Logo
Imprimă această pagină

Doi urși loviți pe Valea Oltului. Unul a murit

Doi urși loviți pe Valea Oltului. Unul a murit

Doi urşi care traversau Drumul Naţional 7, la intrare în localitatea Boiţa, judeţul Sibiu, au fost loviţi, joi seară, de mai multe autovehicule. Unul dintre animale a murit, iar cel de-al doilea a dispărut în pădure, nefiind găsit de către echipele de intervenţie.


Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a declarat, joi seară, pentru News.ro, că pe DN 7, două autoturisme care circulau spre Sibiu au lovit doi urşi care traversau partea carosabilă, la intrarea în localitatea Boiţa.

”Unul dintre urşi a fost lovit apoi de un autocar condus pe aceeaşi direcţie, animalul decedând în urma impactului. Al doilea urs nu a fost depistat în zonă. În urma evenimentului nu au rezultat victime omeneşti, ci doar avarii la autovehiculele implicate, şoferilor fiindu-le eliberate autorizaţii de reparaţie”, a declarat Elena Welter.

Potrivit acesteia, nu au existat probleme de trafic.

De asemenea, la faţa locului a intervenit şi un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Sibiu care a asigurat protecţia zonei până în momentul când animalul decedat a fost ridicat de către reprezentanţii unui fond privat de vânătoare.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.