Logo
Imprimă această pagină

Doi șoferi au murit după ce mașina lor a intrat cu viteză sub un camion

Doi șoferi au murit după ce mașina lor a intrat cu viteză sub un camion

Doi pompieri au murit pe șosea, striviți în mașina intrată sub un TIR, în Caraș-Severin. Cei doi, din Mehedinți, n-au avut șanse să supraviețuiască impactului.

 

Un grav accident de circulație în care și-au pierdut viața doi pompieri s-a produs în noaptea de miercuri spre joi pe DN 68, în localitatea Băuțar, din județul Caraș-Severin.

 Accidentul a avut loc în jurul orei 02:26, pe DN 68, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

"În timp ce un bărbat de 40 de ani din Drobeta Turnu-Severin conducea un autoturism din direcția Hațeg către Caransebeș, la km 32+58 m, a părăsit partea carosabilă intrând în colțul stânga spate al unui ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, parcat regulamentar în afara părții carosabile.

 În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto și a pasagerului dreapta față, în vârstă de 40 de ani."

Poliția a mai transmis că ambii pasageri erau subofițeri ai ISU Mehedinți și locuiau în Drobeta Turnu Severin.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.