Cum va funcționa noul Minister al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

Cum va funcționa noul Minister al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

Lucian Bode, ministrul PNL al noului minister al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, creat prin comasarea dintre ministerul Transporturilor și cel al Comunicațiilor, va fi ajutat de cinci secretari de stat, dar și de un organism consultativ, numit colegiul ministerului, se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea noului minister.

Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor este ordonator principal de credite și reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
PUBLICITATE

inRead invented by Teads

Acesta va fi ajutat în activitatea de conducere a ministerului de cinci secretari de stat, ale căror atribuții se stabilesc prin ordin de ministru.

Pe lângă ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor va funcţiona, ca organ consultativ, colegiul ministerului. Componenţa şi regulamentul de funcţionare ale colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului, se arată în proiectul de HG scos în dezbatere publică pe site-ul ministerului Transporturilor.

Noul minister va avea un număr maxim de 693 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului

Noul minister va avea și un secretar general, care asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale dintre structurile ministerului. La rândul său, secretarul general va fi ajutat de doi secretari generali adjuncţi.

Ministerul va avea un număr maxim de 693 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. Personalul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor este compus din funcţionari publici şi din personal angajat cu contract individual de muncă.

"Personalul Ministerului Transporturilor şi personalul preluat de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale îşi păstrează statutul profesional şi drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit legii.", se arată în proiect.

Potrivit proiectului de act normativ, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor va avea în dotare, pentru activităţi specifice desfăşurate, 34 de autoturisme cu un consum lunar de carburant de 450 de litri pentru fiecare autoturism.

Agenția pentru Agenda Digitală (AADR) se va transforma în Autoritatea pentru Digitalizarea României și va trece sub controlul Guvernului

În mare, noul minister va avea în subordine sau sub coordonare aceleași institute sau companii. De notat că în cazul Agenției pentru Agenda Digitală (AADR), care gestiona principalele sisteme de servicii publice electronice ale statului și era coordonată de Ministerul Comunicațiilor, aceasta se va transforma în Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și pusă sub controlul Secretariatului General al Guvernului (SGG), potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate de Guvernul Orban în prima ședință de guvern.

26 de societăți și companii, printre care CFR, Metrorex, CNADNR, Romatsa, Tarom, Poșta Română ori SNR (compania care transmite posturile publice de radio și TV) vor fi sub coordonarea acestui nou minister.

Institutul Național de Cercetare în Informatică (ICI), care gestionează domeniile de internet .ro, precum și Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) vor funcționa sub coordonarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. De asemenea, la Telekom România Communications (fostul Romtelecom), noul Minister va îndeplini atribuțiile pe care statul român le are în calitate de acționar.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.