Logo
Imprimă această pagină

Centura Timișoarei, abandonată după ce s-a construit jumătate. Soluția CNAIR

Centura Timișoarei, abandonată după ce s-a construit jumătate. Soluția CNAIR

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin DRDP Timişoara, a transmis vineri spre validare în SEAP documentaţia pentru lansarea noii licitaţii pentru finalizarea lucrărilor care au rămas neexecutate în urma rezilierii contractului anterior, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

La data rezilierii contractului anterior cu un constructor italian, progresul fizic al lucrărilor era de 58,26%.

Durata estimată a contractului pentru finalizarea lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timişoara Sud este de 12 luni alocate perioadei de execuţie şi 60 de luni alocate perioadei de garanţie, care poate varia în funcţie de perioada ofertată de operatorii economici.

După validarea documentaţiei în SEAP, anunţul de atribuire va fi vizibil cu valoarea contractului şi cu data limită de depunere a ofertelor, a mai notat el.

Finanţarea lucrărilor va fi asigurată prin Programul Transport 2021 - 2027.

Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, lungimea întregului traseu este de 25,69 km, având 12 lucrări de artă, din care trei poduri şi nouă pasaje, patru noduri rutiere şi cinci intersecţii la nivel, precum şi două parcări de scurtă durată.

"Reamintesc faptul că proiectul pentru 'Varianta de ocolire Timişoara Sud' a fost scos la licitaţie de către CNAIR în aprilie 2017. În urma finalizării procedurii de atribuire, compania Tirrena Scavi S.p.A. Italia a fost desemnată câştigătoare, contractul fiind semnat în decembrie 2018. În perioada de implementare a proiectului, antreprenorul a întâmpinat probleme financiare şi nu a respectat prevederile contractuale de a finaliza lucrările, drept urmare contractul a fost reziliat în data de 21.12.2022", a precizat Pistol, tot pe Facebook.


TRANSPORTATORI ÎN CONSTRUCȚII EP.07


FORD TRUCKS 3000

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.