Ce drum de mare viteză mai promite Răzvan Cuc

Ce drum de mare viteză mai promite Răzvan Cuc

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, joi, că, până la sfârşitul lunii august, va fi semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Bacău – Neamţ.


Ministrul şi directorul general CNAIR au verificat, joi, stadiul lucrărilor la unele obiective de infrastructură din judeţul Neamţ. Ministrul s-a deplasat pe şantierul de pe DN 15, Poiana Largului – Bicaz, unde, în prezent, sunt executate lucrări de refacere a drumului în zona afectată, înlocuirea zidului de sprijin, refacerea şanţurilor de scurgere şi montarea de parapet metalic.

Barajul Bicaz a beneficiat zilele trecute de lucrări de reparaţii asfaltice pe suprafeţe întinse, executate în regie, de Secţia de Drumuri Naţionale Piatra Neamţ.

”La începutul mandatului, în judeţul Neamţ, am spus că se vor asfalta 150 km. Până în prezent s-au asfaltat 80 km, urmând ca încă 70 km să se facă între Moţca şi Castelul de Apă şi între Târgu Neamţ şi localităţile învecinate. Aici am fost în luna martie şi încă nu se întâmplase nimic. Acum vedeţi că lucrurile au luat o altă turnură. Investiţiile vor continua. Un alt lucru foarte important: vorbeam de lansarea proiectului de Drum Expres Bacău – Neamţ. Iată că am ajuns la final cu această procedură: s-au depus 4 oferte. L-am rugat pe domnul director general al CNAIR să întrunească, de urgenţă, Comisia şi să evalueze acest proiect, astfel încât până la sfârşitul lunii august să avem semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate”, a spus ministrului.

Cuc a subliniat că şi-a propus ca, la sfârşitul lunii iunie 2020, să fie lansate proiectarea şi execuţia pentru acest proiect. Totodată, deşi perioada de elaborare a studiului de fezabilitate este de 14 luni, Cuc a apus că va discuta cu firma, care va fi desemnată câştigătoare, să comprime acest termen.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.