Logo
Imprimă această pagină

Când se va construi centura sud Timişoara

Când se va construi centura sud Timişoara

Compania Naţională de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că s-a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia variantei de ocolire sud a municipiului Timişoara, cu o lungime de aproape 26 de kilometri. Valoarea contractului este de 58 de milioane de euro fără TVA, iar durata totală de realizare a proiectului este de 30 de luni.


"Astăzi, 18 decembrie 2018, CNAIR SA a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire a Municipiului Timişoara Sud", se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de companie.

Lungimea totală a obiectivului este de 25,69 kilometri.

Proiectul este finanţat din fonduri europene nerambursabile.

Traseul variantei de ocolire trece prin municipiul Timişoara şi localităţile Sânmihaiu Român, Şag, Giroc, Moşniţa Nouă si Ghiroda.

Conform CNAIR, pe lângă beneficiile locale, Varianta de ocolire Timişoara Sud va avea ca rezultat fluidizarea traficului intern şi internaţional care intră în ţară prin zona Stamora Moraviţa, se desfăşoară pe DN 59, ajunge în zona Timişoara şi se îndreaptă către centrul ţării pe DN 6 sau pe viitoarea autostradă Arad - Timişoara - Lugoj.

"Varianta de ocolire Timişoara Sud este tronsonul care completează varianta de ocolire a Timişoarei între piciorul rampei sud al podului peste canalul Bega şi nodul rutier km 549+076 (pe DN 6) de unde se desprinde Varianta de Nord existentă, închizând astfel, varianta de ocolire ce înconjoară întreg municipiul", arată CNAIR.

Operatorul economic care va realiza proiectarea şi execuţia este Tirrena Scavi SpA. Valoarea contractului este de 272.432.921,95 lei fără TVA, echivalentul a 58 de milioane de euro fără TVA, având un cost/km de 2,25 milioane de euro fără TVA.

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 30 de luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 de luni pentru executţa lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de antreprenorul câştigător este de 10 ani.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.