Camionul DAC al României duce 120 de tone și avea 1.600 litri de motorină

Camionul DAC 120 DE a pornit de la un camion gigant american. Acesta a fost cumpărat de România din SUA de la firma Lectra Haul în 1978. Au trecut la treabă inginerii de la ICPAT Brașov. Misiunea lor era acea de desface până la șurub și piuliță imensul camion și a-l studia. Trebuiau să creeze ceva gigantic. Evident, se importa ceea ce trebuia importat.

Tot ce însemna șasiu, motor Diesel, partea de direcție, transmisie echipare trebuia construit la Întreprinderea Roman Brașov. Cauciucurile Michelin trebuiau importate din Franța și costau 10 000 dolari bucata. Tot din Occident, au fost importate scaunul cu amortizor, instalația de aer condiționat din cabina cu un singur loc a șoferului, servofrâna hidraulică și servodirecția Inginerii români trebuiau să creeze un monstru de 200 tone, capabil să transporte 120 tone. Camionul avea gol, fără sarcină 90 de tone.

Camionul DAC 120 DE - drumul lung de proiectare până la omologare

Camionul DAC 120 DE avea înălțimea de 5,4 m. Adică, depășea parterul și etajul 1 al unui bloc. Roțile aveau diametrul de 3,2 m. Practic, camionul era lat un drum cu ecartament normal. Camionul avea o propulsie Diesel-electrică. De această parte, s-a ocupat Electroputere Craiova care construia motoare de locomotivă. Generatorul principal trebuia să dezvolte o tensiune de 1200 volți ca să pună monstrul în mișcare. Pe puntea spate, două motoare electrice la fiecare din roțile din spate „livrau” câte 520 cai putere fiecare.

Generatorul Diesel se alimenta din două rezervoare. Fiecare avea o capacitate de 1,6 tone motorină. Autonomia era de o săptămână de funcționare la un plin. Viteza pe care o atingea camionul DAC 120 DE era de 55 km/h încărcat la maxim și 70 km/h cu bena goală. Roțile se umflau fiecare în 30 minute. Caucicul trebuia să reziste și dacă ar fi intrat un buldoexcavator în camionul gigant.

Camionul frâna în două moduri: frâna generală, pe toate roțile și a doua frână care se baza pe eliminarea prin căldură a energiei cinetice. Motoarele de la roți generau curent electic. Acesta era trimis către rezistențe care se răceau la aer. Nu avea baterii de stocare. Proiectarea a durat mulți ani, aproape un deceniu până în 1988. În 1988, a fost omologat, testat și a început producția. În afară de 5 exportate în Australia, restul de 15 au ajuns la complexe miniere.