Camion răsturnat. Șoferul e rănit
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un accident rutier grav s-a petrecut marți, 14 octombrie, pe autostrada A3, sensul Turda – Gilău (Cluj). Au fost implicate două camioane, unul dintre acestea fiind răsturnat pe carosabil. Șoferul TIR-ului răsturnat a fost rănit.
Potrivit ISU Cluj, în interiorul autocamionului răsturnat s-a aflat un bărbat încarcerat. Pompierii din cadrul Detașamentului Turda l-au extras în siguranță.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 35 de ani, este conștient și cooperant.
Celălalt autocamion este ușor avariat, iar șoferul nu are nevoie de îngrijiri medicale.
La intervenție iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.
UPDATE, ora 12.10: Potrivit ISU Cluj, șoferul camionului răsturnat a refuzat transportul la spital.
UPDATE 1: Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 11:00, pe Autostrada A3 Câmpia Turzii (Turda)– Nădășelu (Gilău,Cluj), la kilometrul 15.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, cetățean străin, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, în timpul efectuării unei manevre de devansare ar fi acroșat un alt ansamblu de vehicule. Apoi ar fi lovit parapetul median și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative. În urma evenimentului, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Articole înrudite
- Care e cel mai aglomerat punct de frontieră din UE: 800 de camioane stau la coadă
- Camionul Tesla trece printr-o schimbare de design
- Imagine cu o mamă cu copilul în brațe, trecând printre două camioane
- Atenție! Accident între un camion și o mașină pe Autostradă
- Doi șoferi de camion prinși la volan cu cartela unor colegi





