Logo
Imprimă această pagină

Camion cu cereale, răsturnat. Șoferul a ajuns la spital Recomandat

Camion cu cereale, răsturnat. Șoferul a ajuns la spital

Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat, azi, în jurul orei 11:40 pe DN 1B, în zona popasului Merei, după ce șoferul ar fi încercat să evite în ultimul moment un autoturism.

„Din primele date ar fi fost o coliziune între un autoturism și un autocamion. S-ar părea că două persoane necesită îngrijiri medicale. Din autocamion s-a împrăștiat pe suprafața carosabilă marfa transportată.”, transmite Biroul de presă al IPJ Buzău.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între un autoturism condus de către un bărbat de 77 de ani, din București, pe DJ203 G către intersecția cu DN1B și un autocamion de mare tonaj, condus pe drumul prioritar de către un șofer de 57 ani, din Ialomița, relatează reporterbuzoian.ro.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului autocamionului, care a fost preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale. În acest moment traficul încă se desfășoară pe rute alternative, dirijat.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.