Autostrada Lugoj - Deva ajunge în instanță

Autostrada Lugoj - Deva ajunge în instanță

Ministerul Transporturilor va face plângeri penale împotriva celor vinovaţi de starea lotului 3 al autostrăzii Lugoj - Deva, unde contractul cu constructorul a fost reziliat şi au apărut probleme de construcţie, a anunţat ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.


„Trebuie dat un exemplu că în România nu poate să vină cineva şi să îşi bată joc şi indiferent cine a greşit, constructor, consultant, reprezentanţi de la CNAIR vor avea acelaşi răspuns şi se vor face plângeri penale în momentul în care strângem toate documentele să vedem exact şi vis a vis de calitate şi vis a vis de ce trebuia să facă proiectantul, ce trebuia să facă şi consultantul”, a spus Cuc, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

CNAIR, a adăugat ministrul, va emite un certificat constatator negativ pentru 3 ani de zile, în cursul acestei săptămâni, „pentru că nu dorim ca aceste firme să participe în continuare la proceduri de licitaţie pentru că am văzut de ce sunt în stare când vine vorba de construcţia de autostrăzi”.

În context, ministrul a invocat şi lupta politică dusă în legătură cu deschiderea lotului de autostradă. „Chiar astăzi când am fost la Comisie am reproşat unor parlamentari de la PNL şi USR care îmi spuneau că pot deschide acest lot de autostradă .... îmi expuneau mie că ar fi trebuit să deschid lotul de autostradă şi eu le spuneam „băi oameni buni voi nu vedeţi fisurile în asfaltul de pe autostradă? Cum să deschid eu lotul de autostradă?” adică eu am înţeles că suntem în campanie electorală, înţeleg că trebuie să vină unii să îşi facă nişte teme, dar în momentul în care te transformi în avocatul unei firme, tu fiind un deputat ales prin voturile românilor şi omiţi lucruri evidente care nu trebuie să fii cunoscător în arta infrastructurii”, a spus ministrul. „Numele sunt foarte clare, sunt reprezentanţii care au lucrat cu ONG domnul Cătălin Drulă, la fel de activ a fost şi domnul deputat Bot care spunea că trebuia, au şi făcut postări, au şi făcut(…) de la PNL”.

 

CNAIR va efectua o expertiză asupra lurărilor făcute la lotul 3 al austostrăzii Lugoj-Deva. CNAIR a executat la finele săptămânii trecute garanţia constructorului lotului 3 al autostrăzii, înainte de pronunţarea deciziei tribunalului prin care se suspenda executarea, spune Şerbănescu.

La finele lunii august ministrul Cuc a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol, după identificarea a 60 de neconformităţi, printre care cedări de terasament sau fisuri longitudinale şi transversale. Compania de Autostrăzi a emis o factură de penalităţi pentru neremedierea unor conformităţi în timpii în care trebuiau să remedieze şi pentru întârzierile din contract, în valoare de 73 de milioane de lei, iar valoarea garanţiei de bună execuţie a contractului este de 58 de milioane de lei.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.