Anglia: Un şofer profesionist român blocat pe autostradă, a aflat că iubita lui a murit în accidentul din față Recomandat

Anglia: Un şofer profesionist român blocat pe autostradă, a aflat că iubita lui a murit în accidentul din față

Un şofer profesionist român blocat pe autostradă în Anglia, din cauza unui accident, a aflat că iubita lui a murit acolo.

Tânăra româncă a fost ucisă pe loc, maşina ei fiind izbită în plin de un Land Rover.
Cristian Miculaiciuc e şofer în Anglia, la o firmă de curierat. Pe 3 iulie a fost prins înt-run blocaj în trafic pe M5, în apropiere de Birmingham. La mai puţin de un kilometru în faţă avusese loc un accident. Habar nu avea ce se întâmplase. După o oră, tânărul a primit un telefon de la poliție. Atunci a aflat că victima era iubita lui. Sorina Gheorghe, în vârstă de 24 de ani, se îndrepta spre locul de muncă.
Accidentul a avut loc în jurul orei 5:40. Un paramedic care se afla și el în trafic a încercat să o salveze pe româncă. Din păcate, Sorina a murit din cauza rănilor suferite, scrie Birmigham Mail.
"Am ajuns pe M5 în jurul orei 9:00, iar accidentul a avut loc la ora 5:40. Aveam de făcut livrări în direcția respectivă. Am aflat după o oră de stat la coadă.", a declarat Cristian.
Peugeot-ul în care se afla românca a fost grav avariat după o coliziune cu un Land Rover 4×4. Cei doi bărbați care călătoreau în Land Rover nu au fost răniți. În urma accidentului, drumul a fost închis mai bine de șase ore.
Cristian și Sorina s-au cunoscut în Marea Britanie și erau împreună de peste trei ani. "Te voi purta cu mine în gând până ne vom reîntâlni, îți promit! Odihnește-te în pace sufletul meu frumos!", a scris Cristian pe Facebook.
"Sorina era un om foarte bun şi iubitor. Muncea din greu şi avea o atitudine pozitivă mereu, făcea lucruri mici care să te facă fericit în prezenţa ei.", a mai spus Cristian, 23 de ani, pentru sursa citată.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.