Logo
Imprimă această pagină

Angajații CNAIR amenință cu greva dacă nu le cresc salariile: „Nu mai deszăpezim drumurile” Recomandat

Angajații CNAIR amenință cu greva dacă nu le cresc salariile: „Nu mai deszăpezim drumurile”

Sindicatul „Elie Radu”, care reprezintă interesele a 4.800 de salariați din totalul celor 7.000 ai CNAIR anunță că nu vor mai deszăpezi drumurile dacă societatea nu va mări salariile.

`Salariul minim în CNAIR este de 2.453 lei, motiv pentru care de trei săptămâni, sindicatul a solicitat întâlnirea comisiei de negociere. Banii solicitați sunt prevăzuți în Bugetul de venituri și cheltuieli, dar se pare că cei din conducerea companiei se eschivează, de teamă de a nu-și pierde funcțiile. Atât președintele Consiliului de Administrație, Bogdan Pascu cât și directorul general al companiei, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol, încalcă cu bună știință prevederile Contractului Colectiv de Muncă, neconvocând în termenul prevăzut de contract comisia de negociere”, anunță sindicatul într-un comunicat de presă.

Drumarii susțin că sunt hotărâți să nu mai deszăpezească drumurile în această iarnă, în semn de protest, deoarece nu au primit nici un semn concret de la conducerea CNAIR la solicitările de majorări salariale cel puțin în raport cu rata inflației.

„Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt și cei cu salariile cele mai mici și e normal ca aceștia să fie cei mai nemulțumiți. Dintre angajații CNAIR, aproximativ 3.000, adică aproape jumătate din total, lucrează pe teren la deszăpezire și câștigă, în medie, până în 3.200 de lei brut. Aceștia muncesc din greu în fiecare iarnă chiar și câte 24-36 de ore fără întrerupere. Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alții rămân izolați în viscol. Am avut angajați care au rămas izolați câteva zile în câmp, când încercau să deszăpezească drumurile”, semnalează conducerea sindicatului.

În fiecare iarnă, angajații CNAIR deszăpezesc 17 000 km de drumuri naționale și 873 km de autostrăzi din întreaga țară.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.