Logo
Imprimă această pagină

ALERTĂ. Bucureștiul are un nou primar. Nicușor Dan o înlocuiește pe Gabriela Firea

ALERTĂ. Bucureștiul are un nou primar. Nicușor Dan o înlocuiește pe Gabriela Firea

 

Nicușor Dan, primarul ales al Bucureștiului, a depus joi jurământul și și-a preluat mandatul, alături de consilierii generali.

Acesta a declarat că Primăria Capitalei va fi partenerul cetățenilor, iar Bucureștiu are un potențial uriaș și oameni valoroși, astfel că este imposibil ”să nu reușim”. Nicușor Dan a făcut apel la bucureșteni să aibă răbdare pentru că problemele grave ale orașului nu se pot rezolva peste noapte. Acesta a mai promis că va dechide larg ușa Primăriei după ce numărul de cazul de COVID 19 va scădea sub 100/zi. Premierul Ludovic Orban, prezent la eveniment, a declarat că va sprijini proiectele noului primar general și a cerut un audit la Primărie.

Nicușor Dan, principalele declarații:
-  sunt foarte onorat să fiu azi în fața d-voastră. O să încep cu motto-ul pe care şi l-a ales acum 30 de ani Liga Studenţilor, preluat de la Avram Iancu, motto-ul lor a fost: ”Nu ne-am luptat pentru jucării” și eu sunt convins că bucureștenii care au ieșit în număr mare la vot nu au ieșit ca niște oameni să-și schimbe titulatura pe cartea de vizită, au ieșit pentru valori, onoare, dreptate, competență, pe scurt, pentru acele lucruri care să-i facă pe copiii noștri să vrea să trăiască în orașul acesta și în țara asta
- mulțumesc celor care ne-au fost alături în acești ani, celor de la Salvați Bucureștiul, voluntarilor, personalităților publice care m-au susținut, oamenilor care au donat bani în campanie, partidelor cu care am fost în parteneriat și cu care vom fi în parteneriat în guvernarea municipiului București, PNL și președintelui său, USR-ului și vreau să asigur bucureștenii că voi respecta ce am promis
- vreau să-i asigur pe bucureștenii care nu m-au votat că vom avea o guvernare pentru toți bucureștenii, vreau să-i asigur pe consilierii din opoziție că vom avea o colaborare bună
vom avea o colaborare bună cu Guvernul
- Bucureștiul are un potențial uriaș, oameni care au performat în diverse domenii, sunt așa de multe energii în orașul ăsta că nu se poate să nu reușim
primarul și primăria Capitalei vor fi parteneri ai acestor energii pentru binele orașului și a locuitorilor săi
- vreau să fac un apel, o invitație pentru tineri, veniți în administrația publică
- pe termen foarte scurt cer bucureștenilor răbdare și solidaritate pentru că sunt probleme grave și urgente, criza sanitară, a termoficării, criza financiară, răbdare și le vom rezolva
- în ceea ce privește criza sanitară, purtați mască, ascultați recomandările specialiștilor, evitați aglomerațiile, suntem o comunitate și este responsabilitatea noastră să trecem prin această situație
- am făcut o promisiune să deschid larg ușa primăriei, o să o să mă țin de cuvânt după ce vom avea mai puțin de 100 de îmbolnăviri pe zi de coronavirus.
- vreau să-i asigur pe bucureșteni că această instituție va fi partenerul lor, nu se poate să nu reușim. Împreună pentru noul București.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.