Accident cu răniți în care a fost implicat un CAMION

Accident cu răniți în care a fost implicat un CAMION

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Oradea – Cluj Napoca, la kilometrul 588+900 de metri, judeţul Cluj, a avut loc o coliziune frontală între un autoturism şi un autotren. În urma impactului, două persoane au suferit leziuni grave, fiind în stare critică. Circulaţia a fost oprită pe ambele sensuri timp de aproximativ o oră.

Accidentul a avut loc în cursul dimineții, în jurul orei 08:40, pe raza localității Bucea. Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism înmatriculat în Suceava, care circula spre Oradea, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un camion, condus regulamentar de un șofer de 38 de ani.

În urma impactului violent, șoferul autoturisului, în vârstă de 53 de ani, și o femeie aflată pe locul pasagerului din față, au rămas încarcerați între fiarele contorsionate. Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea victimelor, aflate în stare gravă, iar ulterior au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.