26 de migranți au fost depistați, ascunși într-un camion înmatriculat în Turcia

26 de migranți au fost depistați, ascunși într-un camion înmatriculat în Turcia

Polițiștii de frontieră doljeni, în cooperare cu autoritățile bulgare, au descoperit 26 de cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în compartimentul de marfă al unui ansamblu rutier. Migranții, proveniți din mai multe state din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, au fost predați autorităților bulgare pentru continuarea cercetărilor.

În data de 10 ianuarie 2026, în jurul orei 03:50, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu omologii bulgari, au efectuat un control asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia, aflat în parcarea din proximitatea stației de taxare Calafat–Vidin.

Autovehiculul, condus de un cetățean turc, circula pe ruta Turcia – România – Germania și, potrivit documentelor de însoțire a mărfii, transporta grătare și plite electrice.

În urma controlului amănunțit al semiremorcii, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe persoane de origine afro-asiatică ascunse în compartimentul de marfă. Verificările au arătat că grupul era format din 26 de cetățeni străini: 18 din Siria, 3 din Iran, 1 din Irak, 3 din Maroc și 1 din Egipt, care intenționau să intre ilegal în România.
Conform planului de cooperare dintre Poliția de Frontieră Română și Poliția de Frontieră Bulgară, a avut loc o întrevedere de frontieră, în urma căreia șoferul turc, grupul de migranți și ansamblul rutier au fost predați autorităților competente din Bulgaria pentru continuarea cercetărilor.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu anunță că, împreună cu partenerii instituționali, continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității frontierelor României.



Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.