DKV a avut o creştere cu 19,5% a cifrei de afaceri în 2016 în România

DKV a avut o creştere cu 19,5% a cifrei de afaceri în 2016 în România

DKV Euro Service, cel mai mare furnizor independent de carduri de combustibil din Europa și unul dintre liderii pieței în România, a finalizat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 232 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 19,5% față de anul precedent și cu 8% mai mult decât estimarea inițială a companiei. În comparaţie cu 2015, baza de clienţi pentru România a înregistrat o creştere cu 36 de procente.


Prezentă pe piaţa locală de nouă ani, DKV Euro Service s-a dezvoltat constant de atunci. “Pentru anul 2017 DKV se va concentra pe dezvoltarea serviciilor şi a rețelei de parteneri locali pentru a valorifica tendinţa pozitivă a pieţei pe care o observăm. Piaţa din România are un potenţial mare de dezvoltare – sunt peste 36.000 de companii active atât în domeniul transportului de mărfuri, cât şi al celui de persoane. Cota de piaţă spre care ţintim în acest an este de 15% din segmentul de transport internaţional şi o cifră de afaceri de 260 de milioane de euro. Recent au fost obținute și ultimele aprobări ale parteneriatul dintre DKV Euro Service, T-Systems International şi Daimler AG, pentru joint venture-ul care va dezvolta platforma Toll4Europe. Aceasta va permite colectarea tuturor taxelor de drum, de poduri și de tunel utilizând același dispozitiv unic. Introducerea acestui proiect este planificată pentru anul 2018”, declară Robert Vass, country manager.
Clienţii DKV şi utilizatorii aplicaţiei DKV APP au de acum acces la şi mai multe informaţii privind costurile combustibillilor deoarece compania a extins transparența prețurilor carburanților în Uniunea Europeană cu trei noi piețe. Astfel, după Germania și Franța, DKV oferă în timp real și prețurile carburanților din Italia, Spania și Portugalia.
De asemenea, serviciile online ale companiei devin din ce în ce mai populare în rândurile clienţilor. Platforma eServices a DKV Euro Service cuprinde instrumente on line de tipul DKV app, DKV Maps, DKV Interfaces, DKV Cockpit, DKV eReporting cu ajutorul cărora clienţii îşi pot reduce substanţial efortul de administrare, întrucât au acces oricând la date şi informaţii diverse şi importante pentru business-ul lor: acces în timp real la preţul carburantului din mai multe ţări, planificator de rute, detalii despre rambursări de taxe, precum şi harta punctelor de acceptanţă etc.

DKV pune la dispoziţia clienţilor cea mai mare reţea cu staţii de carburanţi şi parteneri de servicii din Europa, cu peste 65.500 de puncte de acceptanță în 42 de țări europene. În România, clienţii DKV pot beneficia de o rețea locală extinsă, de peste
700 de stații (LUKOIL, MOL, OMV / Petrom, Oscar Downstream, Gazprom, Socar, Smart Diesel, Aral etc).
Anul trecut, compania germană a adăugat aproximativ 5.000 de noi stații de carburanți rețelei sale din Europa și a devenit partener oficial pentru operatori de taxe de drum din mai multe țări europene.

Despre DKV Euro Service
DKV Euro Service este unul din liderii pieței de servicii din domeniile logistică şi transporturi, de aproximativ 80 de ani. De la 65.500 de puncte de acceptanţă ale partenerilor multibrand, care oferă servicii de alimentare fără numerar, în baza cardului, la servicii de taxe de drum și recuperarea TVA, DKV oferă o gamă de servicii pentru optimizarea costurilor şi managementul flotei la nivel european. În 2016, DKV MOBILITY SERVICES GROUP a obținut o cifră de afaceri de 6,3 miliarde de euro, fiind prezentă în 45 de ţări. În prezent, peste 2,7 milioane de carduri DKV şi unități de bord pentru taxe de drum sunt folosite de peste 140.000 de clienţi. În 2016, DKV Card a fost numit pentru a 12-a oară cel mai bun brand la categoria de carduri de alimentare și servicii.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Resping