Logo
Imprimă această pagină

VIDEO Se inaugurează podul, de 240 milioane, care se oprește într-un mal de pământ

VIDEO Se inaugurează podul, de 240 milioane, care se oprește într-un mal de pământ

Podul către nicăieri. Pasajul care se oprește într-un mal de pământ.

Peste 240 de milioane de lei doar ca traficul să treacă peste șoseaua Virtuții și să nu mai fie un semafor pentru virajul la stânga la intersecția Ciurel. Un proiect pe care primarul Firea îl tot anunță a fi gata de prin 2017 și a cărui utilitate este cel puțin discutabilă. Până când va fi gata restul proiectului ce presupune o străpungere - un nou bulevard - până la autostrada A1, podul de la Ciurel va rămâne doar cel mai scump viraj la stânga din România.

Inaugurat sâmbătă, chiar dacă unele lucrări mai rămân de executat pe sub pasaj și pe marginile carosabilului, pasajul de la Ciurel va rezolva prea puțin pentru cât a costat și cât a durat sa fie construit.

Mai exact, va rezolva un conflict de trafic pe una din cele mai puțin solicitate direcții de mers (Crângași - Splaiul Independenței, printr-un viraj la dreapta în loc de cel la stânga prin semafor), în timp ce în cazul altui conflict de trafic va muta coada puțin mai încolo pe pod.

Mai exact, pentru cei care veneau de pe Splaiul Independenței și se opreau la coadă la semaforul de la Virtuții să facă stânga spre Lujerului, acum vor trece pe pod, peste șosea, vor face dreapta și se vor bloca în coada de pe breteaua de coborâre, având în vedere ca principala relație cu probleme de trafic este Crângași <-> Lujerului, în funcție de momentul zilei.

Pentru restul relațiilor de trafic noul pasaj nu va influența cu prea mult.

Sigur că lucrarea începută încă de pe vremea lui Oprescu trebuia terminată și, inevitabil, deschisă traficului, așa cu utilitate limitată cum e. Însă modul heirupist în care s-a grăbit acum inaugurarea în prag de alegeri este extrem de frustrant, mai ales ca primarul Gabriela Firea ne tot "amenință" cu deschiderea iminentă încă din 2017 și 2018.

Serios, în 2017 făcea o vizită pe șantier și anunța că până la finele acelui an podul e gata. Apoi la fel în 2018. Și iar în 2019.

 

Mai e un aspect ce nu trebuie ocolit: megalomania proiectului.

Să construiești un pasaj hobanat, cu piloni de 69 metri înălțime, doar pentru un singur sens de mers, doar pentru trei benzi care să treacă peste Dâmbovița (un râu canalizat, cu lățime redusă) este de bezna minții. Asta doar ca să se vadă în tot orașul ca primarul (Oprescu) face ceva, "Iată, Noul Basarab!".

Pasajul Basarab este tot unul hobanat, cu două turnuri de 84 de metri, și, cel puțin la momentul deschiderii în 2011, era cel mai lat pod hobanat din Europa. Pe cei 44,5 metri lățime, deasupra liniilor de cale ferată din apropierea Gării de nord, podul avea două linii de tramvai, o stație pe mijloc cu două peroane, câte două benzi de circulație pe fiecare sens și câte o bandă de accelerare/deccelerare pe fiecare parte, pe bretele.

La Ciurel, podul hobanat are două turnuri de 69 metri înălțime doar pentru trei benzi, fără trotuare, piste de biciclete sau alte elemente. (hotnews)

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.