VIDEO. Minune: pe un șantier din România se asfaltează noaptea pentru a finaliza o autostradă

VIDEO. Minune: pe un șantier din România se asfaltează noaptea pentru a finaliza o autostradă

Pe lotul 1 al autostrazii Sebeş-Turda, devine tot mai clar că se încearcă o deschidere a circulaţiei rutiere până la 1 decembrie 2020. Se constată în aceste zile o mobilizare fără precedent, antreprenorul Pizzarotti reuşind să aducă mai mulţi prestatori. 

Nu mai puţin de 4 firme asfaltează de dimineaţă până seara târziu, lucrând şi la lumina proiectoarelor: Europexpress, Elis Pavaje, Florea Grup şi Strabag. Miercuri seara, Europexpress şi Strabag asfaltau în zona Lancrăm, în apropriere de podul metalic ce supratraversează autostrada şi asigură ciruclaţia pe DN1. Firma Florea Grup turna stratul de binder pe breteaua 3 din nodul rutier Sebeş.
Surpriza zilei o reprezintă pasajul de pe breteaua 5 a nodului rutier Sebeş, unde a fost terminată hidroizolaţia, iar firma Eliss Pavaje a început să toarne asfalt. Mobilizarea extraordinară de pe lotul 1 denotă tot mai clar că se forţează o deschidere a circulaţiei de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, între Sebeş şi Alba Iulia. ”Italienii de la Pizzarotti au început în ultima perioadă să lucreze într-un ritm mai susţinut pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda, după 6 ani de contract în care au tărăgănat nepermis de mult finalizarea proiectului, profitând la maximum de fiecare blocaj nesoluţionat de statul român”, au precizat si cei de la Asociatia Pro Infrastructură.
Lotul 1 are 17 km, între nodul rutier de la Sebeş - Lancrăm, care asigură legătura cu A1, şi nodul rutier Alba Iulia Nord, unde se face ”jonctiunea” cu lotul 2. De aici, se va circula în continuare pe DN1, până la iesire din Aiud, pe distanta de circa 30 de km. Lotul 2 va fi finalizat anul viitor.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.