VIDEO. Care este cel mai înfiorător drum din România

VIDEO. Care este cel mai înfiorător drum din România

România merge tot cu frâna trasă şi în 2019 la capitolul infrastructură. Stăm prost de la autostrăzi până la arterele din oraşe. Într-un cartier din Tecuci, străzile arată ca niște ulițe abandonate de la țară. Sunt scufundate în noroi, bălți și gropi. Probleme sunt şi în Iaşi, unde un drum judeţean pare desprins din Evul Mediu.

Pe unele străzi din Cartierul Tineretului gropile sunt atât de dese încât șoferii nu au cum să le ocolească și întră cu mașina direct prin ele.

Autoritățile spun că prioritară este canalizarea și apoi asfaltarea.

Constantin Hurdubae, primarul orașului Tecuci: „Eu cred că vor finaliza în cartierul Tineretului, undeva mai – iunie. Mai apoi vom căuta linii de finanțare pentru eventuaala asfaltare, dar nu în întreg cartierul, vom încerca pe străzile principale, dar ne gândim pentru 2020”.

Drumul din imagini este unul judeţean, deşi e acoperit cu pietriş. Leagă comuna Andrieşeni de civilizaţie. În total, 13 kilometri. Anul trecut, după inundaţii, cinci kilometri au fost reparaţi. În rest, gropile sunt atât de adânci, încât apa din ele acoperă roţile maşinilor.

 

Pe o porţiune de şapte kilometri, drumul judeţean este impracticabil. Peste tot sunt gropi uriaşe, care cu greu pot fi ocolite, iar pentru a parcurge întregul traseu, şoferii fac chiar şi o oră şi jumătate. Adică de nouă ori mai mult decât în mod normal.

„Cel mai nenorocit drum din România ăsta. Plângi lângă dânsul”, spune un şofer.

Greu este şi pentru şoferii de ambulanţă care trebuie să ajungă în cel mai scurt timp la bolnavi.

„Drumul este cu găuri şi găurile sunt foarte adânci şi trebuie să mergem foarte încet că altfel rupem şi maşină şi pacientul nu se simte bine, nici noi”, afirmă un şofer de ambulanţă.

Autorităţile locale spun că vor repara şoseaua, dar până la asfaltare mai e cale lungă.

Ciprian Ciucan - directorul la Drumuri Judeţene Iaşi: „Imediat ce vremea va permite vom interveni să îl aducem la o stare de circulaţie, dar tot la nivel de balast până vom veni, cu proiectul din spate. Un termen realist ar fi undeva dupa data de 1 septembrie”.

Pentru un singur kilometru modernizat este nevoie de cel puţin 1,7 milioane de lei. (digi24.ro)

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.