Logo
Imprimă această pagină

SUPERVIZOR PENTRU AUTOSTRADA DIN JURUL CAPITALEI CARE NU EXISTĂ Recomandat

SUPERVIZOR PENTRU AUTOSTRADA DIN JURUL CAPITALEI CARE NU EXISTĂ

Autostrada de Centură Sud va avea și un supervizor pentru lucrările care nu știm când vor începe.


Pentru că nu au reușit în aproape trei decenii trecute de la
Revoluție să modernizeze partea de sud din Centura Capitalei,
Ministerul Transporturilor a găsit soluția. Va face o alta de la
zero, la nivel de autostradă, pentru o sumă uluitoare, de peste
jumătate de miliard de euro.
Împărțită în trei tronsoane, Autostrada de Centură Sud
București va primi și un supervizor.
Ca să înțelegem: Autostrada de Centură Sud București va
dubla porțiunea existentă a Centurii de sud a Bucureștiului care
nu este modernizată și unde se circulă prin gropi și pe o
singură bandă.
De ce nu ne bucurăm de anunțurile festiviste ale CNAIR în
privința Autostrăzii de Centură Sud București? Simplu. De ce i-
am crede că sunt în stare să facă o Autostradă de Centură a
Bucureștiului de la zero când ei nu au fost în stare să lărgească
actuala Șosea de Centură, în trei decenii.
Minciuni în serie
Din documentele consultate de revista TIR Magazin reiese că
Centura sud a Bucureștiului (cea pe care, azi, șoferii petrec ore
în șir în coloană) a fost împărțită în trei tronsoane. Eșecul
acestui proiect arată astfel:
Primii zece kilometri dinspre Constanța au fost câștigați de
Asocierea SC Delta ACM 93 SRL-SC Tehnologica Radion
SRL-SC SIRD SRL-SC Pro și avea o nimica toată de problemă:
un pod, două noduri rutiere și două pasaje. Valoarea
contractului era de 139 milioane de lei, iar lărgirea la patru
benzi trebuia finalizată în doi ani. Constructorii de mai sus nu
au reușit să asfalteze nici măcar cinci kilometri pe an de șosea
de centură. Termenul de finalizare a acestui tronson din
Centura Sud a Capitalei era 11 aprilie 2014. Eșec total.

Tehnologica Radion a intrat în insolvență, iar contractul a fost
denunțat.
Secțiunea de autostradă de la kilometrul 33 la kilometrul 43 a
Șoselei de Centură Sud, deși nu are decât zece kilometri, are o
întârziere de cinci ani. Mai corect ar fi să spunem că trebuia
terminată în aprilie 2014, dar nu s-a lucrat aproape nimic.
Asocierea care a câștigat proiectul de 149 milioane de lei era
formată din Euroconstruct Trading 98 SRL și Romstrade SRL și
nu a putut lărgi la patru benzi cinci kilometri pe an, plus un pod
și trei pasaje denivelate. O rușine. Dan Besciu, unul dintre cei
doi patroni ai Euroconstruct a fost arestat în 2015. Potrivit
DIICOT, în perioada 2011-2014, Dan Besciu, alături de alte
persoane, acționari și administratori la diferite firme, „au iniţiat
şi constituit un grup infracţional organizat, ce a avut drept scop
obţinerea prin mijloace frauduloase a unor mari sume de bani,
provenite din fonduri publice angajate de companii aflate în
portofoliul Ministerului Transporturilor (Compania Naţională de
Căi Ferate şi CNADNR), pentru organizarea şi derularea unor
achiziţii publice de lucrări de infrastructură feroviară şi rutieră“.
Ultimul tronson din Șoseaua de Centură Sud a Bucureștiului
măsoară 12 kilometri și a fost acaparat, pentru suma de 135
milioane lei, de asocierea Straco Grup SRL-SCT București SA-
SC Genesis International SA-OJSC Mostobud-OJSC Altcom.
Contractul a fost anulat în 2014 din lipsa alocărilor bugetare. 
Exact, azi pe Centura Bucureștiului, partea de sud nu se
lucrează deloc.
Fostul șef al CNAIR, Narcis Neaga spunea, în primul său
mandat, 2013–2015, după eșecurile de mai sus, că va face tot
posibilul ca lucrările să înceapă în 2016. Cum acest lucru nu s-
a întâmplat, în timpul guvernului tehnocrat a promis că la
actuala Șosea de centură lucrările vor începe în 2017.
Cum nici acest lucru nu s-a întâmplat, noua guvernare PSD a
decis să șteargă cu buretele tot trecutul de infrastructură al
Șoseleie de Centură a Capitalei și să construiască de la zero
Autostrada de Centură sud a Bucureștiului.
Ce este Autostrada de Centură sud a Bucureștiului

În valoare de aproximativ 580 de milioane de euro, întregul
proiect va permite descongestionarea circulaţiei în zona de Sud
a Bucureştiului şi va asigura traficul rutier de tranzit pe
segmentul românesc al Coridorului 4 Pan-european. Asta ne
spunea CNAIR în 2017, atunci când a decis ca, în paralel cu
nemodernizata Centură Sud a Bucureștiului să se construiască
Autostrada de Sud a Capitalei. Și tot atunci a dat drumul la
licitații pentru construirea și proiectarea celor trei tronsoane.
Proiectarea fiecărui lot al acestui Autostrăzii de Centură Sud a
Municipiului Bucureşti va dura 12 luni, iar execuţia 30 de luni,
după atribuirea contractelor.
„Acest proiect, similar soluţiilor aplicate în zona marilor
metropole europene, face parte din Master Planul General de
Transport şi urmează să fie finanţat prin POIM 2014-2020.
Pentru Lotul 1: sector 1 km 52+070 – km 52+770 aferent
Centura Nord, sector 2 km 52+770 – km 69+000 aferent
Centura Sud s-a finalizat procesul de contestare în instanţă şi
se aşteaptă motivarea acesteia.
Pentru Lotul 2: km 69+000 – km 85+300 aferent Centura Sud,
contractul pentru Proiectare şi Execuţie în valoare de
750.849.942,12 lei fără TVA a fost semnat în data de 9 martie
2019, între CNAIR şi Compania Alsim Alarko Sanayi Tesisleri
ve Ticaret AS, cu o perioadă de proiectare de 12 luni şi o
perioadă de execuţie a lucrărilor de 30 de luni.
Pentru Lotul 3: sector 1 km 85+300 – km 100+765 aferent
Centura Sud, sector 2 km 0+000 – km 2+500 aferent Centura
Nord, contractul pentru Proiectare şi Execuţie în valoare de
853.422.022,52 lei, fără TVA a fost semnat în data de 14 aprilie
2019, cu Asocierea Aktor S.A. - Euro Construct Trading 98
S.R.L, iar durata de realizare este de 42 luni, din care 12 luni
pentru proiectare şi 30 luni (2,5 ani) pentru execuţia lucrărilor”,
ne spunea CNAIR.
Cât costă supervizarea
CNAIR a postat, la finalul lunii iulie, în sistemul electronic de
achiziţii publice (SICAP) anunţul de participare pentru
procedura de atribuire prin licitaţie deschisă, având ca obiect

"Supervizare Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centură
Bucureşti km 0+000 – km 100+900
Este vorba de trei loturi: lotul 1: sector 1 km 52+070 – km
52+770 aferent Centura Nord, sector 2 km 52+770 – km
69+000 aferent Centura Sud; lotul 2: km 69+000 – km 85+300
aferent Centura Sud; lotul 3: sector 1 km 85+300 – km
100+765 aferent Centura Sud, sector 2 km 0+000 – km 2+500
aferent Centura Nord".
Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de aproximativ
5.000.000 euro, fără TVA, pentru fiecare lot în parte iar data
limită de depunere a ofertelor este septembrie 2019.
Cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului
Bucureşti vor avea o lungime însumată de aproximativ 52 de
km şi după ce vor fi finalizate vor face face legătura între A1 şi
A2.

CASETA
Visată din 2006
Această Autostradă sud de Centură a Capitalei -care, repetăm,
nu trebuie confundată cu Șoseaua de Centură a Capitalei- nu a
apărut din neant.
În 2006, Consultantul Louis Berger SAS-Louis Berger Grup-
Credinvest International Corporate Finance Ltd-Ţuca Zbârcea
şi Asociaţii a evaluat proiectul Autostrăzii Centura Sud la 902
milioane de euro și urma să aibă 48 de kilometri. Studiul de
Fezabilitate a fost elaborat de IPTANA în anul 2007 şi au fost
aprobaţi indicatorii tehnico-economici, prin HG, în martie 2008.
Consultantul tehnic, juridic şi financiar urma să elaboreze
"Studiul de fundamentare a deciziei de concesionare" în aprilie
2009. În funcţie de rezultatele acestui studiu, urmau să se
deruleze procedurile privind modalitatea de achiziţie publică:
concesiune sau licitaţie deschisă, se arăta într-un document al
CNADNR (azi CNAIR). 
Data estimată de începere a lucrărilor era 2010. Tronsonul de
autostradă urma să fie operat şi întreţinut de către viitorul
concesionar. Perioada de garanţie ar fi fost inclusă în durata

viitorului contract de concesiune, iar data de finalizare era 36
de luni de la data ordinului de începere. Autostrada de Centură
București urma să aibă 36 de poduri și 4 noduri de trafic și
trebuia să fie operațională în 2013. Evident că nu s-a mișcat un
deget pentru acest proiect.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.