Logo
Imprimă această pagină

Studiu de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş-Târgu Neamţ, prost făcut și incomplet Recomandat

Studiu de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş-Târgu Neamţ, prost făcut și incomplet

CNAIR anunţă, marţi, că a primit documentaţie incompletă pentru proiectul Autostrăzii Târgu Mureş - Târgu Neamţ, iar în perioada următoare se vor face verificări, atât pentru a stabili dacă au fost respectate observaţiile transmise anterior, cât şi dacă nivelul de calitate al documentaţiei corespunde cu cel solicitat prin Caietul de sarcini.

”Astăzi, 07.12.2021, Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial S.A. a înaintat Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş - Târgu Neamţ revizia 3, asa cum a fost stabilit in cadrul şedintelor săptămânale de progres. Documentaţia a fost predata pentru întreg obiectivul de investitie Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ”, a transmis, marţi, CNAIR.

Sursa citată a precizat că, la o prima analiză, s-a constatat că lipsesc documentatiile necesare pentru obtinerea Acordului de mediu (RIM, SEA, SEICA, PMM etc.), documentatiile privind ocuparea terenurilor (Raportul de Evaluare al imobilelor afectate si Identificarea proprietarilor si imobilele detinute de acestia si lista proprietarilor si imobilele afectate semnate si stampilate de Primarii) iar volumul Autorizatii, Avize si Acorduri este incomplet.

”În perioada următoare, documentatia va fi analizata de catre Departamentele de specialitate din cadrul CNAIR S.A. in vederea verificarii modului in care au fost implementate observatiile emise anterior si de asemenea dacă nivelului de calitate al documentatiei transmise corespunde cu cel solicitat prin Caietul de sarcini”, a mai transmis CNAIR.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.