Logo
Imprimă această pagină

ȘOSELELE DE CENTURĂ DIN ROMÂNIA TOTALIZEAZĂ ÎNTÂRZIERI DE 60 ANI Recomandat

ȘOSELELE DE CENTURĂ DIN ROMÂNIA TOTALIZEAZĂ ÎNTÂRZIERI DE 60 ANI

CNAIR a publicat istoricul șoselelor de centură din România, în care arată datele inițiale de finalizare.

Aproximativ 10 variante ocolitoare are în intenție să finalizeze Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. În absența lor, șoferii aflați în tranzit își blestemă zilele în traficul din interiorul orașelor.

Centura Tecuci (date luate din documentele oficiale ale CNAIR). Valoare contract: 51.628.552,30 lei, Lungime: 6,945 km Perioada executie:12 luni pentru execuția lucrărilor, Perioada de Garanție: 24 luni. Data de începere a lucrărilor: 03.08.2015.
Realitate: Lucrările sunt numai în proporție de 53% finalizate, iar cel mai devreme ar putea fi deschisă în anul 2019.
Deși lucrările au început de șase ani, centura municipiului nu este gata decât pe jumătate. Iar motivul este incredibil: pentru partea nefinalizată a proiectului, autoritățile nu au reușit să obțină toate avizele și autorizațiile necesare. Dar lucrurile sunt mai vechi decât admite CNAIR, după cum informează presa locală: promisă tecucenilor încă din 2005, din vremea Alianţei DA (PNL-PD), construcţia variantei ocolitoare a Tecuciului, investiţie cu fonduri europene, a început în 2012 şi ar fi trebuit să fie gata în 2013, apoi în 2016 şi pe urmă în 2017.
Întârziere: minim 6 ani.

Centura Târgu Mureș. Valoare contract: 134 milioane lei, Lungime: 11 km Perioada execuție: 24 luni, Data de începere a lucrărilor: septembire 2014,
Realitate: lucrarea este finalizată în proporție de 37% și nu are contract de execuție, fiind denunțat în 2017.
Secretarul de stat Maria Magdalena Grigore a anunţat că Centura Ocolitoare a municipiului Târgu-Mureş este proiect aflat în prezent în stadiu de conservare, după rezilierea contractului dintre Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi firma Copisa. „În urma cuantificării acestor lucrări suplimentare, s-a constatat că pentru finalizarea obiectivului de investiție, valoarea suplimentară estimată este de aproximativ 57% peste valoarea inițială a contractului, această suplimentare nefiind posibilă din punct de vedere legal întrucât reprezintă o modificare substanțială în sensul prevederilor legislației în materia achizițiilor publice. Pornind de la cele mai sus şi având în vedere responsabilitatea proiectanților prevăzută de Legea nr. 10/1995, republicată, privind calitatea în construcții, CNAIR SA întreprinde în prezent demersurile necesare în vederea executării garanției de bună execuție a proiectantului”, a precizat reprezentanta Ministerului Transportului, într-un document datat 10 aprilie 2018.
Termenul de finalizare a obiectivului este estimat pentru semestrul I al anului 2021.
Întârziere: 5 ani.

Centura Târgu Jiu. Valoarea contractului: 151.211.642,17 lei. Lungime: 19 km
Perioada executie: 24 luni, Data de începere a lucrărilor: 14.10.2014,
Realitate: Lucrarea este finalizată în proporție de numai 40%. Oficial, nu are termen de finalizare, constructorul cerând o prelungire a perioadei.
Varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu ar fi trebuit să fie gata de acum doi ani, dar nu au fost făcute nici măcar exproprierile. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a organizat licitaţie deschisă pentru servicii pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale în vederea unor exproprieri, valoarea estimată a contractului fiind între 679.250 lei şi 1,019 milioane de lei, fără TVA.
Durata contractului va fi de 12 luni, începând de la data atribuirii acestuia, iar locul principal de executare a lucrărilor este coridorul de expropriere pentru realizarea lucrării. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost 28 iunie 2018.
Întârziere: minim 6 ani.

Șosea de Centură Mihăilești. Valoarea Contractului: 31.347.743 lei, Lungime: 3.180 km, Perioada execuție: 12 luni, Data de începere a lucrărilor: 26.07.2016.
Realitate: Lucrările sunt la 26%, deși, din documentele consultate de revista TIR, CNAIR s-a obligat să o finalizeze în prima parte a anului acesta, obiectiv complet ratat. „În urma unei re-licitări a proiectului, contractul de execuție lucrări a fost semnat pe 21.04.2016 cu spaniolii de la Copisa, iar ordinul de începere a fost dat în 26.07.2016, însă abia în iunie 2017 a fost emisă autorizația de construire pentru cea mai mare parte a tronsonului (fără zonele de conexiune cu DN6)”, arată Compania. Cele mai mari blocaje din acest moment sunt legate de lucrările suplimentare care trebuie adiționate la contract, relocările de utilități și exproprierile nerezolvate care au făcut să nu fie emisă autorizația de construire pentru cele două giratorii care vor conecta varianta de ocolire cu DN6. Pe de altă parte, o familie din Mihăileşti, judeţul Giurgiu, trăieşte o situaţie absurdă. Şoseaua de centură pe care vor să o construiască autorităţile trece prin curtea lor. Oamenii se judecă de doi ani cu cei de la Drumuri. Însă oficialii ridică din umeri. Centura e drum strategic pe care militarii americani vor ajunge mai repede în baza NATO de la Deveselu. Prin urmare, proiectul nu poate fi modificat.
Întârziere: minim 4 ani.

Centura sud Craiova. Valoarea contractului: 35.908.966 lei. Lungime: 6,2 km. Perioada execuției: 41 de luni, Data de începere a lucrărilor: 30.05.2012, Data de finalizare: 22.10.2015.
Realitate: Varianta Ocolitoare Craiova Sud, între DN65 și DN6, a fost deschisă traficului rutier în decembrie 2016. Noul drum are câte o bandă pe sens. Proiectul a început încă din 2012, dar s-a blocat între timp când pe traseu au apărut fisuri și alte probleme de execuție. Proiectul a fost deblocat în 2016 când s-au realizat și ultimele lucrări necesare pentru deschidere.
Întârziere: un an.

Centura Carei. Valoarea contractului: 38.484.814 lei, Lungime: 10,4 km, Perioada execuției: 24 luni, Data de începere a lucrărilor: 15.03.2012.
Realitate: Stadiul este de 88% și trebuia să fie finalizată -după ultimele promisiuni- în acest an, fapt imposibil. Cel mai probabil, lucrarea va fi finalizată în 2019.
Execuția lucrărilor a fost blocată o bună perioadă de vreme, după ce finanțarea a fost întreruptă, termenul inițial dat pentru finalizarea lucrărilor fiind anul 2014.
Întîrziere:5 ani

Șosea Centură Bacău. Valoarea contractului: 393.881.398 lei, Lungime: 30 km, Perioada execuției: 24 de luni, Data de începere a lucrărilor: 25.05.2016.
Realitate: Deși trebuia finalizată în acest an, stadiul lucrărilor este de 2%, iar contractual a fost reziliat. Anul acesta a fost anunțat un nou câștigător pentru Șoseaua de centură Bacău.
În data de 12.04.2017, CNAIR SA a transmis Antreprenorului turc Eko Insaat VE Ticaret înştiinţarea de reziliere a contractului pentru execuţia Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, după ce acesta a anunţat oficial că este în imposibilitatea de a susţine financiar lucrările. Până la data rezilierii contractului, constructorul reuşise să execute doar 2% din lucrări. Centura Bacăului va fi primul tronson realizat în regim de autostradă din Moldova. Potrivit noului caiet de sarcini, durata noului contractului va fi minim 96 de luni, dintre care 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi minim 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor. Astfel, dacă lucrările ar începe anul viitor, lurările ar putea fi terminate în 2022.
Întârzieri: 6 ani.

Șosea de ocolire Satu Mare. Valoarea Contractului: 304.790.869 lei, Lungime: 19 km, Perioada execuției: 18 luni pentru execuția lucrărilor, 5 luni pentru proiectare, Data de începere a lucrărilor: fără ordin de începere.
În documentele CNAIR, apare data de 30 mai 2019 pentru finalizarea lucrărilor, dar stadiul actual al lucrărilor este 0%. ”Contractul, după cum se știe, a fost semnat în ianuarie 2015, dar, din diverse motive, autorizația de construire a fost dată doar în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Am venit la Satu Mare să vedem care este situația de după primirea autorizației de construire. În acest moment, antreprenorul are toate condițiile îndeplinite pentru a desfășura lucrarea cu rapiditate maximă, având în vedere, totuși, o întârziere de câțiva ani. Stând de vorbă cu antreprenorii și autoritățile publice locale, am ajuns la concluzia că nu mai există niciun impediment pentru a finaliza lucrările cât mai repede cu putință. În ceea ce privește posibile probleme cu relocarea de utilități sau cu drumuri colectoare, ele nu pot împiedica continuarea lucrărilor, ele vor fi rezolvate în paralel cu desfășurarea lucrării și nu credem că pot fi probleme în finalizarea în cât mai scurt timp a lucrărilor. Nu vă pot da un timp acuma pentru că abia au început lucrările, mobilizarea este încă deficitară. Vom reveni la Satu Mare peste circa o lună de zile să vedem cum stăm la fața locului”, a fost afirmația uluitoare a directorului CNAIR, Narcis Neaga aflat în vizită de lucru anul acesta. Se poate numi Șoseaua de centură zero: zero kilometri realizați, zero perspective, zero termen de finalizare.
În documente, CNAIR a promis că lucrările va începe în 2015 și va fi finalizată la mijlocul lui 2016.
Întârziere: minimum 5 ani.

Șosea de Centură Caracal. Valoarea contractului: 41.685.313 lei, Lungime: 10,3 km, Perioada execuției: 12 luni. Data de începere a lucrărilor: 16.10.2014, se arată în documentele CNAIR. De fapt, lucrările au început în anul 2011, dar documentația a fost refăcută și s-au dat noi termene.
Realitate: Șoseaua ocolitoare a orașului, de numai 10 kilometri, a fost construită în 7 ani, dar la inaugurare au apărut noi probleme. Birocraţia, un stâlp de electricitate uitat într-o intersecţie şi alţii care au trebuit mutaţi pentru că drumul trecerea mult prea aproape de ei, au întârziat lucrările. Lucrările la centura ocolitoare Caracal au început în septembrie 2011 și au fost stopate la finalul anului 2012, când se aflau la stadiul de circa 16%. Ulterior a fost organizată o nouă licitaţie, iar, în 2015, construcţia variantei ocolitoare a municipiului Caracal a fost reluată cu un alt constructor pentru circa 41 milioane de lei.
Întârziere: 6 ani.

Centura Brașov–finalizată după 11 ani de la începerea lucrărilor.
Centura, în lungime totală de 18 km, formată din trei tronsoane, care au fost finalizate în perioada 2013-2016, dă posibilitatea legăturii cu celelalte drumuri naţionale, respectiv DN13 Braşov-Târgu Mureş, DN11 Braşov-Tg-Secuiesc-Bacău, DN 73 Braşov-Cîmpulung-Piteşti, DN1 şi drumurile din vecinătatea lui. Din punct de vedere tehnic, acest tronson măsoară 4,9 km, are trei poduri şi un pasaj care supratraversează ocolitoarea şi face legătura cu DJ 103, între Braşov şi localitatea Sânpetru, care va fi finalizat în luna martie. Acest tronson, care face legătura cu DN1 şi DN73, poate fi parcurs în 14 minute. Lucrările au fost demarate în anul 2005, dar, din cauza unor probleme generate de licitaţii şi de falimentul unor firme care au lucrat la proiect, au suferit amânări repetate.
Teoretic, lucrările pentru o Centură de mai puțin de 20 kilometri nu ar fi trebuit să dureze mai mult de 24 de luni.
Întârziere: 8 ani

Modernizarea centurii rutiere a municipiului București între A1-DN 7 si DN 2-A2: CNAIR ar fi dorit să înceapă lucrările în anul 2011. Lucrările ar fi trebuit terminate, cel mai târziu, în anul 2015. Doar că, în acel an, lucrările au fost reziliate.
În acest moment, potrivit datelor CNAIR, aceste bucăți de centură se află la numai 7% din lucrări realizate. ”Contractul semnat cu Asocierea Tehnologica Radion / SC Consitrans / SC Procons a fost reziliat în februarie 2015 din cauza slabei mobilizari a Antreprenorului. În data de 21.06.2016, a fost semnat contractul de servicii “Asistență tehnică în vederea elaborării documentației de atribuire pentru achizișia contractului de lucrări la centura Municipiului București: sector DN2 (km 12+300)–A 2 (km 23+750)”. În data de 20.04.2016 a fost publicat in Monitorul Oficial HG. nr 304 pentru exproprierea suprafețelor de teren suplimentare coridorului de expropriere inițial. În data de 02.06.2016, a fost emisă Decizia de expropriere nr. 441. Proiectul a primit acceptabilitate pentru finanțare din POIM, urmează semnarea contractului de finanțare și emiterea deciziei de finanțare. Procedura de achiziție publică în vederea atribuirii unui nou contract de execuție lucrări este în curs de derulare: faza evaluare oferte. Deschiderea ofertelor a avut loc în data de 27.08.2017”, arată Compania.
Nu există, în acest moment, niciun termen de finalizare asumat de Compania de Infrastrucură Rutieră. Dacă, printr-o minune, ar începe anul viitor lucrările, ele s-ar termina în 2023.
Întârzieri: 8 ani.

Concluzie: Șoselele de Centură ale României (cu excepția Bucureștiului) au între 10 și maxim 30 de kilometri. Lucrările nu sunt complexe, nefiind nevoie de tunele sau viaducte. Cu toate acestea, nu există Șosea de Centură care să nu se afle sau să nu fi fost deschisă cu mari întârzieri. Motivele sunt reprezentate de proasta gestionare a proiectului și de încredințarea lucrărilor unor companii nepregătite, doar pe baza prețului mai mic. Întâzierile nu sunt mai mici de 3 ani și pot ajunge până la un deceniu. Din aproximările noastre rezonabile, întârzierile sunt de 60 de ani.

 

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.