RUŞINOS! Ungaria mai construieşte o AUTOSTRADĂ prin care se leagă de România
- Scris de tirmagazin3
Guvernul Ungariei a lansat procedura pentru construirea unui nou segment al Autostrăzii M44, care va face legătura între Autostrada M5 şi localitatea Békéscsaba, situată în apropierea frontierei cu România.
Guvernul Ungariei a prezentat proiectul de construire a unui nou segment al Autostrăzii M44. Secţiunea de autostradă va avea lungimea de zece kilometri, va face legătura între localităţile Lakitelek şi Tiszakurt şi va include un pod cu lungimea de 556 de metri peste Râul Tisa, informează Agenzia Nova şi site-ul de profil Worldhighways.com citate de Mediafax.
Potrivit publicaţiei Hungarian Times, licitaţia publică pentru acordarea contractului de construire a acestui tronson al Autostrăzii M44 a fost deja lansată.
Segmentul Lakitelek-Tiszakurt este parte a proiectului Autostrăzii M44, care va face legătura între Autostrada M5, din zona Kecskemet (aflată la 90 de kilometri sud-est de Budapesta) spre Bekescsaba, localitate situată în apropierea frontierei cu România, în zona punctului vamal Vărşand (judeţul Arad).
Articole înrudite
- Maşină acroşată de un camion care a rupt parapetul pe autostrada A1
- Accident rutier pe Autostrada Soarelui. Există și o victimă
- VIDEO. Boița. Cum s-a produs carambolul de pe autostradă, soldat cu un mort
- Trafic blocat 7 ore pe autostradă după ce un camion din Ucraina s-a răsturnat
- Se deschide un nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria pentru camioane