Nou front de lucru pe tronsonul 2 din autostrada Sibiu – Pitești Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, a anunțat merți, pe pagina de Facebook faptul că pe tronsonul 2 din autostrada Sibiu – Pitești s-a emis o nouă autorizație de construcție.
Este vorba de 4 viaducte care vor fi construite între Km 14+150 și Km 17+670 pe dinspre Sibiu spre Pitești.
”Lucrările de realizare a drumurilor tehnologice și a platformelor de lucru pentru accesul la cele 4 viaducte, au fost finalizate, iar mâine (n.r. miercuri) vor începe lucrările de construire prin forajele pentru realizarea piloților.
Documentația tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire este finalizată, urmează a fi avizată și emisă autorizație si pentru tunelul de la Robești.
Contractul aferent acestei secțiuni prevede construcția a: 31,33 km de autostradă, 49 de poduri și viaducte, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1590 m și un ecoduct în zona localității Lazaret, care avea 210 metri lungime, care va supra-traversa râul Olt, calea ferată și DN7”, a anunțat secretarul de stat.
Scrioșteanu a anunțat în 10 iunie că anul viitor, în vară, va fi deschis tronsonul 4 din această autostradă, după ce până acum s-au deschis în totalitate tronsoanele 1 și 5.
”Secțiunea 4 dintre Curtea de Argeș și Tigveni e în execuție și va finalizat în august anul viitor, înaintea termenului contractat care este primăvara anului 2027”, a spus el, dând și detalii despre celelalte tronsoane aflate în execuție.
”Acum 3 ani am dat în trafic prima secțiune, iar pe celelalte două secțiuni, secțiunile 2 și 3, constructorii au început și acolo lucrările Pe secțiunea 2 se lucrează pe secțiunea dinspre Sibiu, de la Boița. În maxim o săptămână vom emite o nouă autorizație de construire pe secțiunea 2, aferentă a 4 viaducte și a unui tunel.
Tunelurile de pe tronsonul 4, Curtea de Argeș – Tigveni sunt și ele înaintea graficului contractat”, a mai menționat atunci Ionel Scrioșteanu.
În privința autorizației de construcție, a avut dreptate. La 7 zile de la acest anunț, a fost emis și noua autorizație de construcție.
Date despre Lotul 2:
Secţiunea 2 (Boiţa – Cornetu): 31,33 km
Antreprenor: Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret AS - Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS
Valoarea contract: 4,250 miliarde de lei (fără TVA)
Sursă de finanţare: Programul Transport (PT) 2021-2027
Articole înrudite
- Drumul Expres Tureni DN1-A3, deschis. Autovehiculele peste 7,5 tone nu mai au acces în Cluj-Napoca
- VIDEO Cum arată sensul giratoriu de pe DN1 de la Predeal
- Lotul 3 Nord al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns doar la 50%. Chinezii contruiesc ca melcul
- Umbrărescu, amendat cu 10.000 lei pentru că nu a turnat beton cum trebuie pe un pod
- Un tractor care a transportat pe remorcă un camion s-a răsturnat