Logo
Imprimă această pagină

NE APROPIEM DE ÎNCĂ O REZILIERE PE AUTOSTRADA SEBEȘ–TURDA Recomandat

NE APROPIEM DE ÎNCĂ O REZILIERE PE AUTOSTRADA SEBEȘ–TURDA

Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda va fi dat circulaţiei până la sfârşitul acestui an, în schimb lotul 2 are șanse foarte mari să rămână fără contructor.

Întrebat de jurnalişti dacă lotul 1, între Sebeş şi Alba Iulia, va fi gata până la finele lui 2019, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a răspuns afirmativ. "Da. (...). Lotul 1 va fi dat în circulaţie total", a spus ministrul Transporturilor. La rândul său, directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a declarat că lotul 1 va fi deschis circulaţiei până la sfârşitul acestui an. Potrivit lui Răzvan Cuc, stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 1 este actualmente de 71%, iar cel de pe lotul 2, de 50%.

Nu v-ați mobilizat
Ministrul le-a transmis reprezentanţilor firmei care lucrează la lotul 2 că au "confundat" lucrarea la autostradă cu una la un drum naţional.
"Eu v-am spus să vă mobilizaţi. Văd că nu v-aţi mobilizat. Sfatul meu, ca să mai ţineţi contractul ăsta, este următorul: aveţi două săptămâni să vă duceţi în piaţă, să căutaţi antreprenori serioşi, cu care să încheiaţi contracte, pe care le declaraţi la CNAIR, ca să poată plăti CNAIR-ul subcontractanţii (...), şi nu la preţuri derizorii, ca să finalizaţi lucrarea până la sfârşitul anului. Dacă actele nu le văd la CNAIR făcute, vă reziliez contractul. Deci, la sfârşitul lunii, dacă nu văd contractele cu subcontractori români declaraţi, ca să poată fi plătiţi de CNAIR (...) să vină să lucreze la autostrada Sebeş-Turda lotul 2, reziliem contractul", a declarat Cuc.

1% în șase luni
Acesta a spus că lucrurile "nu mai pot merge" în ritmul în care au mers până acum.
"Nu cred că avem nevoie ca în România să avem antreprenori care să aibă nevoie de traducători şi să trebuiască să ne explice că nu sunt utilaje. Vedem cu toţii ce se întâmplă pe acest şantier. Au termen două săptămâni să vină cu contractele la CNAIR şi să vedem utilajele în şantier, altfel le vom rezilia contractul", a mai spus Răzvan Cuc.
El a amintit că firma grecească şi-a asumat anterior că termină până la sfârşitul anului acest lot.
Cu prilejul vizitei pe care a efectuat-o, anterior, în februarie pe şantierul acestei autostrăzi, Răzvan Cuc a spus că loturile 1 şi 2 Sebeş-Turda vor fi finalizate până la sfârşitul anului.
Pe lotul doi al Autostrăzii Sebeș–Turda lucrează grecii de la Aktor. Imagini luate din dronă în ultimele luni arată că proiectul este încremenit, iar șansele deschiderii autostrăzii în acest an sunt infime. Anul trecut lucrările au înaintat cu numai 5%, iar anul acesta cu 1%.
Primul lot al Autostrăzii Sebeș–Turda, care trebuia terminat în octombrie 2016, probabil va avea o întârziere de 3 ani.
Al doilea lot trebuia terminat tot în octombrie 2016, iar recepția urma a fi făcută în 2017. Dacă se va rezilia contractual, e greu de estimat un termen de finalizare.

 

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.