Logo
Imprimă această pagină

Lucrările pe cei 50 km ai Autostrăzii de Centură Bucureşti încep anul acesta

Lucrările pe cei 50 km ai Autostrăzii de Centură Bucureşti încep anul acesta

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat, miercuri, că, până la finalul anului, se va da ordinul de începere a lucrărilor pe toţi cei 52 de kilometri ai inelului de sud din Autostrada de Centură Bucureşti.

Premierul Ludovic Orban a întrebat, miercuri, în şedinţa de Guvern, când încep lucrările pe celelalte 2 tronseoane de pe Autostrada de Centură a Bucureştiului, iar ministrul Ludian Bode a explicat stadiul proiectului.

”Pentru tronsonul 2, astăzi s-a semnat autorizaţia de construire, mâine vom emite ordinul de începere pentru diferenţa de 14, 6 kilometri. Aşadar, lucrările pe întreaga secţiune 2 pe cele 2 tronsoane - se pot derula conform contractului. În ceea ce priveşte tronsonul 1, avem autorizat proiectul depus , el va fi evaluat de CNAIR şi vom emite ordinul de începere a lucrărilor cel mai târziu la sfârşitul lunii noiembrie”, a anunţat Bode.

Potrivit acestuia, pe tronsonul 3 au existat probleme.

”Pentru tronsonul 3, proiectul tehnic are întârzieri, elm trebuia să fie depun în luna mai, a primit acea extensie de şase luni, a depăşit extensia, am aplicat penalitatea de un milion către antreprenor, aşteptăm în următoarele 2-3 săptămâni să predea documentaţia şi să-şi urmeze cursul de avizare”, a mai precizat Bode.

Acesta a explicat că se doreşte ca, până la finalul anului, să fie emis ordinul de începere a lucrărilor pentru toşi cei 52 de kilometri.

”Noi ne propunem ca până la finalul anului să dăm ordinul de începere şi pentru tronsonul numărul 3. Pentru toate cele trei tronsoane vorbesc de 52 de kilometri Autostrada de centură a Bucureştiului, inelul de sud”, a mai afirmat Bode.

Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, miercuri seară, că pe Autostrada de Centură Bucureşti se lucrează doar pe 1,7 km din cei peste 100 de kilometri, deşi Ministerul Transporturilor şi CNAIR au promis în repetate rânduri că toate sectoarele de pe semi-inelul sudic vor fi autorizate

 

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.