Lucrările pe autostrada Ploiești-Brașov încep după 2024
- Scris de tirmagazin3

Directorul CNAIR, Mariana Ioniță, a declarat la Digi24 că nu crede că vor exista lucrări în execuție pe autostrada Ploiești-Brașov mai devreme de trei ani de acum înainte.
„Oferta este acum în analiză astfel încât să ajungem la un contract care să ne permită obţinerea unei documentaţii bune care să ne ajute să facem o implementare rapidă a execuţiei lucrărilor. Eu nu cred că vom putea vedea în execuţie, mai devreme de trei ani, Autostrada de la Ploieşti până la Braşov", a declarat șefa de la CNAIR, la Digi24.
Aceasta a explicat că până când România va avea o autostradă până la Brașov vor fi implementate mai multe proiecte pentru a fluidiza traficul pe DN1, printre care pasaje și pasarele noi, dar și posibilitatea introducerii unei benzi reversibile de circulație în zonele cele mai aglomerate.
"Vor fi nişte proiecte care au scopul de a fluidiza traficul pe DN1, nişte pasaje şi pasarele. Când vorbesc despre pasaje, acum suntem în faza de semnare a contractelor de proiectare. Ne refeream la subterane.
În zonele cu treceri de pietoni trebuie să ne gândim la nişte treceri eventual subterane care să simplifice, să fluidizeze, să decongestioneze traficul. Mi-am pus în programul meu ca proiect prioritar acest sector de autostradă şi fluidizarea la pachet a traficului pe DN1.
Este păcat că s-au pierdut ani de zile. Vom analiza inclusiv posibilitatea introducerii unei benzi reversibile de circulaţie pe anumite zone, acolo unde se poate. Chiar vreau să mă văd cu Poliţia Rutieră, ne-am planificat noi miercuri, să discutăm şi situaţia de pe DN1", a explicat Mariana Ioniță.
Articole înrudite
- O bucată din Autostrada 1 se închide. Pe unde pot ocoli șoferii?
- O bucată din Autostrada 1 se închide. Pe unde pot ocoli șoferii?
- S-a semnat cel mai scump contract de autostrăzi: 6,6 miliarde de lei pentru 41 de kilometri
- S-a anunțat când vom circula pe toată Autostrada București
- VIDEO Au apărut primele marcaje rutiere pe lotul 3 Sud din Autostrada București