Lucrările la Drumul Expres de la Craiova la Pitești nu au ajuns nici la 20%. Pe două tronsoane nu se muncește deloc Recomandat

Lucrările la Drumul Expres de la Craiova la Pitești nu au ajuns nici la 20%. Pe două tronsoane nu se muncește deloc

Drumul Expres Craiova Pitești trece greu din teoria pusă minuțios pe hârtie în practica vremurilor noastre . De altfel, jumătate din drum se vede doar pe hârtie acum, întrucât tronsoanele 3 și 4 sunt și la această oră în faza de licitație.

Tronsonul 1, care are 17 kilometri, este abia la 5 la sută, ca stadiu actual al execuției, iar cele două bucăți din tronsolul 2 sunt la 17, respectiv 12 la sută. Lucrările pel de-al treilea și al patrulea tronson e greu de estimat și când vor începe, darămite când se vor termina.
Primele două tronsoane ar putea fi terminate la finalului lui 2021. Tronsoanele 3 și 4 nu au date de finalizare.

Revista TIR a consultat neajunsurile identificate de CNAIR pe cele două tronsoane.

Probleme tronson 1
1. Lipsa Autorizatiei de Construire pentru Sector 1: km 0+000 - km 1+800 si Sectorul 2: km 1+800 - km 10+000, din cauza faptului că traseul a fost modificat față de SF ca urmare a avizului negativ emis de catre ROMGAZ Ploiești.
2. Revizuire Acord de Mediu pentru Sectorul de la km 1+800-10+000.
3. Este necesară completarea HG 204/2019 pentru coridorul rezultat în urma modificării de traseu aferentă Sectorului 2.

Probleme tronson 2
1. Demolare/ desființare imobile aflate în coridorul de expropriere, pe zonele cuprinse între km: 22+120 - 22+400 (280ml), 23+530 - 23+680 (150ml) și 25+240 - 25+680 (440ml).
2. 2. Situri arheologice: în urma efectuarii diagnosticului arheologic intruziv, a fost identificat un sit arheologic la km 29. Această situație impune efectuarea unei cercetări arheologice preventive în vederea eliberării terenului de sarcina arheologică, fapt ce nu va determina întârzieri în execuția lucrărilor.
3. Coexistența Drumului expres cu proiectul regional de dezvolatare a infrastructurii de apă și apa uzata în jud. Olt.

11 oferte pentru tronsonul 3
Tronsonul 3 (km 57+550 – km 89+300) a adunat nu mai puțin de 11 oferte la licitație.
Tronsonul 4 are 31 de kilometri și va tranzita localităţile Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni, Oarja și are un cost estimat la 909.669.122 lei fără TVA. Durata contractului este de 36 luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție. Pentru acesta s-au înscris la licitație 10 firme.
În ianuarie, CNAIR SA a ridicat suspendarea procedurii "Proiectare şi Execuţie „Drum Expres Craiova - Piteşti" Tronsonul 4”", publicând răspunsul consolidat la clarificările adresate de către operatorii economici până la primul termen limită menţionat în cadrul documentatiei de atribuire. Odată cu ridicarea suspendării procedurii, a fost acordat un nou termen limită de depunere al ofertelor până la data de 24.02.2020”, precizează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Firmele interesate de participarea la această procedură de achiziţie publică au dreptul de a adresa noi solicitări de clarificare până la ultimul termen menţionat în cadrul documentatiei de atribuire, adică 21 de zile înainte de termenul limită de depunere al ofertelor.

Se lucrează și de pandemie
„CNAIR a solicitat antreprenorilor încă de la începutul crizei să țină șantierele deschise și, cu respectarea normelor de protecție, să intensifice ritmul de lucru, în condițiile în care există buget pentru plata lucrărilor.
Conform termenelor contractuale, se preconizează ca tronsonul 1 și tronsonul 2 (lotul 1 și 2) să fie date în folosință până cel târziu la finele lunii decembrie 2021.
În ceea ce privește tronsoanele 3 și 4 ale Drumului expres, CNAIR nu poate estima când vor fi finalizate și date în folosință.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.