Lotul 4 de pe Autostrada Sibiu - Pitești a ajuns la 75% finalziare
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Lucrările pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești, între Tigveni și Curtea de Argeș, au ajuns la 73,75% din totalul de aproape 10 kilometri, anunță Cristian Pistol, potrivit Mediafax.
Constructorul austriac PORR are mobilizați în șantier 500 de muncitori și 194 de utilaje pentru acest segment în valoare de 1,678 miliarde de lei fără TVA.
Principala provocare a proiectului este tunelul Momâia, primul tunel forat construit pe o autostradă din România. Galeria pe sensul Pitești-Sibiu a fost străpunsă pe 3 martie 2025, iar cea pe sensul opus pe 14 aprilie. Acum se fac lucrările de cămășuire interioară și hidroizolație.
Dacă ritmul actual de lucru se menține, circulația pe această secțiune s-ar putea deschide mai devreme decât termenul contractual din 2027.
Secțiunea 4 face parte din Programul Transport 2021-2027 și are o durată contractuală de 60 de luni - 16 luni pentru proiectare și 44 de luni pentru execuție.
Articole înrudite
- Autostrada 8 lăsată în părăsire. 2 tronsoane, pline de incompetență
- VIDEO Un camion arde cu flacără pe Autostrada 1
- Autostrada Nordului nu e pe lista de investiții a noului Guvern
- Noul ministru al Transporturilor se lansează în promisiuni: Vom avea 1.500 km de autostrăzi
- Ce conține Programul de guvernare al premierul Bolojan în Transporturi?