Eroare de proiectare. Lotul doi și trei de pe Autostrada Centura Sud nu se întâlnesc

Eroare de proiectare. Lotul doi și trei de pe Autostrada Centura Sud nu se întâlnesc

Pe Lotul 3 al A0 Sud, în lungime de 18 kilometri și contractați pe circa 180 de milioane de euro cu grecii de la Aktor, proiectarea se află abia la început, deși contractul a fost semnat încă din aprilie 2019.

În urmă cu o săptămână, în cadrul ședințelor bilunare pe care conducerea CNAIR le are cu toți constructorii din țară angajați pe șantiere, reprezentanții Aktor au precizat că vor depune o nouă declarație de proiectare (se află deja la declarația de proiectare revizia F), dar că în paralel au și proiectul tehnic în stadiu destul de avansat. Cu toate acestea, constructorul a înaintat și o problemă descoperită: joncțiunea cu Lotul 2.

Mai exact, confrom constructorului, există o diferență de câțiva metri între traseul stabilit pentru Lotul 3 și traseul stabilit pentru Lotul 2.

„Au fost identificate unele discrepanțe la nivelul aliniamentului, în zona joncțiunii lotului 2 cu lotul 3 (Zona sonde OMV). Aceste aspecte au fost deja clarificate în cadrul întâlnirilor avute în cursul săptămânii 08-12.06.2020.Acestea urmează să fie implementate de către ambii antreprenori”, a explicat CNAIR.

Pe partea de Sud, circa 52 de kilometri, cele trei loturi au fost contractate în primăvara 2019, după doi ani de licitație. Nici până astăzi nu avem lucrări în teren. Motivul: nu avem exproprieri și autorizații de construire.

Una dintre marile semne de întrebare o reprezintă constructorul primelor două loturi de pe partea sud. Este vorba de Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, o companie turcească. Necunoscuți în România, reprezentanții Alsim Alarko au transmis, pentru presă, informații potrivit cărora sunt o companie de top 10 din Turcia și pe locul 79 la nivel mondial. Alarko ar avea planuri mari în România, iar reprezentanții firmei privesc proiectul A0 drept cel care va deschide drumul și altor lucrări în țara noastră și în Europa. „Strategia companiei pe termen lung este de a investi în România prin Parteneriatele Publice Private, de aceea s-a pregătit un plan de investiții de 10 miliarde de dolari pentru următorii 10 ani”, au transmis reprezentanți ai societății.

Potrivit acestora, compania turcă a participat deja la alte 13 licitații în Romania pentru proiecte de infrastructură, printre care Centura Timișoarei, Drumul expres Pitești-Craiova sau lucrări de reabilitare cale ferată.

Asocierea Aktor-Euroconstruct Trading a fost demensat câștigător pe al treilea lot.

Asocierea a întâmpinat mari probleme pe lotul doi al Autostrăzii Sebeș-Turda. Cel mai lung dintre toate cele patru tronsoane de pe A1 prezintă multe lucrări cu un grad de dificultate ridicată. În ritmul actual, finalizarea lotului până la finalul anului 2020 este tot mai greu de atins, spun specialiștii.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.