DRUMURILE EXPRES PROMISE ȘI CARE NU S-AU MAI REALIZAT ÎN PERIOADA 2017-2019 Recomandat

DRUMURILE EXPRES PROMISE ȘI CARE NU S-AU MAI REALIZAT ÎN PERIOADA 2017-2019

Programul de guvernare a PSD a fost plin de promisiuni privind realizarea unor Drumuri Expres. Au rămas fix de unde au plecat: la stadiul de promisiuni.

Ce s-a promis în decembrie 2016 vs. Ce s-a realizat

Drumuri expres:

Ploieşti-Buzău (254,800 mil Euro).

Abia în septembrie 2019, CNAIR, în calitate de Autoritate contractantă, și Consitrans în calitate de Prestator au încheiat „Contractul de servicii pentru Elaborarea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru Drum de Mare Viteză Ploiești-Buzău”.

Obiectivul contractului constă în prestarea de activități și servicii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru proiectul ”Drum de Mare Viteză Ploiești-Buzău”.

Contractul are ca scop pregătirea documentației de atribuire pentru execuția lucrărilor, precum și asigurarea asistenței pentru susținerea aplicației de finanțare și asigurarea asistenței pe durata desfășurării procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor.

Valoarea totală a contractului este de 12.277.618,53 lei, fără TVA, la care se adaugă TVA în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Durata contractului de prestare a Serviciilor este de 24 luni de la Data de începere a contractului”, a anunțat Compania.

După un an, în septembrie 2019, contractorul a venit cu șase variante pentru traseul viitorului Drum Expres. Este foarte puțin probabil să avem un constructor desemnat mai devreme de 2021.

Buzău – Focşani (282,36 mil. Euro)

„CNAIR și  Consitrans în calitate de Prestator au încheiat  în data de 24 septembrie 2018 Contractul de servicii pentru Elaborarea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru Drum de Mare Viteză Buzău - Focșani”.

Obiectivul contractului constă în prestarea de activitați și servicii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru proiectul ”Drum de Mare Viteză Buzău-Focșani”.

Contractul are ca scop pregătirea documentației de atribuire pentru execuția lucrărilor, precum și asigurarea asistenței pentru susținerea aplicației de finanțare și asigurarea asistenței pe durata desfășurării procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor.

Valoarea totală a contractului este de 13.933.291,10 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Durata contractului de prestare a Serviciilor este de 24 luni de la Data de începere a contractului”, a spus Compania.

După un an, Consitrans a prezentat autorităților locale și centrale trei variante de traseu.

Reprezentanţii de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere spun că întâlnirea a fost benefică, dar nu au oferit niciun orizont de timp privind momentul când se va putea circula efectiv pe cele două tronsoane. 

"Nu pot să vă spun nici măcar un termen estimativ, pentru că mai sunt multe etape de parcurs până la scoaterea lucrării la licitaţie. Nu ştim care va fi complexitatea lucrării, anvergura ei şi toate astea adunate înseamnă timp",a declarat inginerul Gheorghe Ioniţă, din cadrul CNAIR.

Bacău – Paşcani (388,95 mil Euro) – FEN+BS; Perioada SF si PT: 2017-2018. Execuție lucrări: 2019-2021

Ce s-a realizat: Compania de Drumuri a desemnat, în septembrie anul trecut, câștigătorul licitației de proiectare pentru sectorul Bacău-Pașcani, acesta fiind ultimul sector al viitorului drum expres Ploiești – Pașcani, care va lega mai multe municipii importante din Muntenia și Moldova. Proiectarea celelorlalte trei sectoare ale drumului expres anume Ploiești – Buzău, Buzău – Focșani și Focșani – Bacău Sud va fi realizată de firma autohtonă Consitrans, cea mai mare firmă românească de proiectare și consultanță în domeniu.

Istoria proiectului este lungă.  Licitațiile pentru cele patru loturi au fost lansate în noiembrie 2016, adică acum aproape 3 ani de zile. Ofertele au fost deschise, într-un final, abia în perioada iulie-august 2017, iar de atunci CNAIR s-a bătut prin instanțe cu participanții la licitație și apoi s-a chinuit să evalueze ofertele mai bine de un an.

Lungimea sectorului Bacău- Pașcani este de 82 de kilometri iar valorea estimată a contractului, fără TVA, poate ajunge la 32,47 milioane lei.

Drumuri expres: Paşcani – Suceava (289, 99 mil Euro) și Suceava – Siret (196,20 mil.Euro)– FEN+BS;

Ce s-a realizat: CNAIR SA si Ministerul Transporturilor au semnat contractele pentru finantarea din fonduri europene a lucrărilor de elaborare a studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice pentru construcția drumurilor expres Suceava - Siret și Pașcani - Suceava.

Potrivit autorităților, valoarea proiectului de elaborare a documentatiilor pentru drumul expres Suceava-Siret este de 16,04 milioane de lei, în cazul drumului expres Pașcani-Suceava, cheltuielile aferente totalizând 18,76 milioane de lei. Din valorile totale, 85% provin din Fondul de Coeziune, prin POIM, iar diferența de 15%, din bugetul de stat. Perioada de implementare a proiectelor este de 27 luni, la care se adaugă, dacă este cazul, și durata de desfășurare a activităților dinaintea semnării contractelor de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

De ce Drumurile Expres nu sunt o soluție

„Știți ce înseamnă, domnilor, care susțineți că în Moldova, Oltenia, Dobrogea, Maramureș, Banat și în alte părți ale României să se execute drumuri expres cu elementele geometrice pentru viteza de 80Km/h prevăzute în Normativul 598/2013, (pentru proiectarea drumurilor expres), dar pe care să se circule cu „mare viteză”, adică cu viteza de 120 km/h ca pe autostrăzi? Înseamnă ca Legile lui Isaac Newton să-și spună cuvântul, iar așa-zisul drum expres să se transforme în „cimitir expres”. Trebuie precizat că numai pe autostrăzi se poate circula cu viteza de 120Km/h în deplină siguranță rutieră, deoarece numai astfel de artere rutiere respectă legile universale ale fizicii descoperite de Galileo Galilei și definitivate de Newton.

Dacă vrei să te sinucizi, nu mai trebuie să-ți așezi gâtul pe șina căii ferate și să aștepți să vină un tren, fie de persoane, fie un marfar, ci te urci într-un autovehicul și „bagi” viteza de 120Km/h; pe banda de circulație a drumului expres de 3.50m lățime, și nu de 3.75m, mărginită de un acostament de 1.50m din pământ sau acoperit cu balast sau piatră spartă și nu mărginită de o bandă de staționare de urgență de 2.50m, precum are autostrada (alcătuită din aceleași straturi rutiere ca partea carosabilă), cu siguranță că vei avea la cap o cruce în cimitir și o altă cruce la marginea drumului, așa-zis expres de „mare viteză”, pe care se spune că se poate circula „în regim de autostradă”, a spus inginerul Gheorghe Buruiană într-o analiză pentru revista TIR Magazin.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.