Logo
Imprimă această pagină

Autostrada Ploiești - Pașcani, când se face?

Autostrada Ploiești - Pașcani, când se face?

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă joi într-un comunicat, că a fost desemnat primul câştigător pentru elaborarea documentaţiei necesare construirii unuia dintre tronsoanele drumului de mare viteză Ploieşti - Paşcani.

CNAIR a desemnat câştigătorul documentaţiei pentru construirea unui tronson din Ploieşti-Paşcani
„Astăzi (n.r. joi) a fost finalizată evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii <> şi au fost transmise comunicăile rezultatului procedurii”, precizează CNAIR.

Potrivit CNAIR, ofertantul desemnat câştigător, Consitrans SRL, a câştigat proiectul cu valoarea ofertei de 13.933.291,10 lei, fără TVA, iar lungimea estimată a tronsonului de drum este de 72 km, iar perioada derulării de 24 de luni.

„Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii la CNSC sau la Tribunalul Bucureşti şi după emiterea unor decizii definitive”, anunţă sursa citată.

CNAIR anunţă că desemnarea ofertei câştigătoare pentru sectorul Buzău- Focşani „reprezintă primul pas spre întocmirea documentaţiei necesare realizării unei legături de mare viteză între Muntenia şi Moldova pe ruta Ploieşti- Paşcani, cu o lungime estimată de 329 de km”.

„În prezent se mai află în faza de evaluare a ofertelor, contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate şi a Proiectelor Tehnice destinate tronsoanelor de drum de mare viteză Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 65 de km, Focşani – Bacău, cu o lungime de 110 km şi Bacău – Paşcani, în lungime de 82 de km”, precizează compania.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.