Logo
Imprimă această pagină

Au câștigat o licitație oferind un preț prea mic. Acum, cer costuri suplimentare de 50%

Au câștigat o licitație oferind un preț prea mic. Acum, cer costuri suplimentare de 50%

S-au pierdut deja 10 luni pe lotul Chiribiș-Biharia, parte din #AutostradaTransilvania. Contractul, semnat în 12.06.2020, prevede 6 luni de proiectare și 18 de execuție pentru 28,55 km pe suma de 326 milioane RON plus TVA.

Antreprenorul general, Trameco (grupul Selina), trebuia să finalizeze proiectul tehnic în decembrie 2020 dar nici până astăzi nu i-a fost acceptat pentru că solicită costuri suplimentare de 48% peste valoarea contractuală, bani ce nu se pot adiționa în mod legal sub nicio formă.
Practic, cei de la Trameco au subevaluat grosolan lucrările necesare, licitând la 72% din valoarea estimată de CNAIR, diferența față de următoarea ofertă validă fiind de aproximativ 70 milioane lei, iar acum, culmea, cer fix diferența până la 100%, adică 130 milioane lei, deci aproape de două ori diferența dintre oferta lor și a competitorului situat pe locul 2 după evaluare.
Motivul suplimentării invocat de constructor? Probleme cu unele pile (fundații), dar mai ales terenul slab pe o distanță scurtă unde soluția tehnică propusă de Trameco/Selina este extrem de scumpă față de alte soluții puse în operă în alte zone similare de pe A3, mult mai ieftine, sugerate chiar de CNAIR și mai ales de consultant, compania Egis, anunță Pro Infrastructura.

Articole înrudite

Copyright © Tirmagazin.ro. Toate drepturile rezervate.