Parlamentul European, clarificări privind vârsta de la care se poate conduce camionul
În 2025, UE a adoptat noi norme privind permisele de conducere, cu scopul de a reduce numărul accidentelor pe drumurile UE.
- Publicat în News
În 2025, UE a adoptat noi norme privind permisele de conducere, cu scopul de a reduce numărul accidentelor pe drumurile UE.
Prin creșterea accizelor la motorină pierde toată lumea: transportatorii rutieri, dar și statul!
DESCARCĂ AICI INTEGRAL EDIȚIA DIN LUNA NOIEMBRIE 2025 A REVISTEI TIR MAGAZIN, ÎN FORMAT .PDF
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că în data de 03.12.2025 (miercuri), în intervalul orar 15:00 – 16:00, din cauza efectuării unor lucrări la infrastructura de comunicații din centrul de date care găzduiește Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – SIEGMCR, emiterea rovinietelor și a peajelor poate fi îngreunată.
Vineri, 28 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul serviciului de circulație al poliției districtuale din Velbert au retras din circulație un transportator de autovehicule român, care prezenta numeroase defecte, unele dintre ele periculoase.
Poliția din Germania a deschis o anchetă după ce 20.000 de cartușe de muniție militară au dispărut dintr-un camion lăsat nesupravegheat peste noapte, deoarece șoferul s-a dus să doarmă la un hotel din apropiere.
Camionul civil contractat de armata germană fusese parcat în apropierea orașului Burg, din nord-estul țării, luni seara, în timp ce se îndrepta spre o cazarmă din apropiere, informează TVP World.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenția că politicile fiscale impredictibile și creșterea continuă a accizelor au determinat în 2025 o migrare masivă a alimentărilor către statele vecine.
Raportul Elvis Market arată: Stagnarea economică din Germania agravează situația de pe piața transporturilor. Lipsa de personal și costurile sunt o povară pentru companii.
Conform postului public de televiziune LRT, șefii a două ministere lituaniene – ministrul afacerilor externe Kestutis Budrys și ministrul transporturilor și comunicațiilor Juras Tominskas – au solicitat ajutorul Comisiei Europene pentru a facilita întoarcerea camioanelor blocate la frontiera cu Belarus.
Ungaria introduce majorări semnificative ale amenzilor rutiere și extinde rețeaua de drumuri cu taxă, măsuri care vor afecta transportatorii de marfă și utilizatorii autostrăzilor începând cu finalul lui 2025 și începutul lui 2026.
Cum este posibil așa ceva? Un șofer de camion a provocat un accident în lanț — totul pentru că nu s-a deranjat să-și șteargă parbrizul.