FORD TRUCKS BEST DRIVER CHALLENGE LA FINALUL PRIMEI EDIȚII
Un interviu cu Alexandra SIMINIUC, Head of Marketing and Operations Ford Trucks
- Publicat în Vehicule comerciale
Un interviu cu Alexandra SIMINIUC, Head of Marketing and Operations Ford Trucks
Compania producătoare de aeronave Boeing şi Tarom au anunţat luni că au ajuns la un acord privind achiziţionarea a cinci aeronave 737 MAX 8 şi au încheiat un contract de leasing operaţional pentru două aeronave 737-800 Next Generation (NG), relatează Reuters.
Furnizorii de carburanţi vor introduce pe piaţă de la 1 ianuarie 2018 numai benzină cu un conţinut de biocarburanţi de minimum 8% în volum față de 4,5% cât este acum, se arată într-un proiect de Ordonanță de Urgență publicat pe site-ul Ministerului Energiei. Este o obligație impusă prin directive europene, iar neaplicarea ei ar putea duce la sesizarea României la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și obligarea la plata unor amenzi și/sau penalități, se precizează în proiectul de act normativ. În cazul motorinei, conținutul de biocarburanți trebuie să fie de minim 6,5% în volum.
27% dintre angajatorii români preconizează o creștere a numărului de angajați în intervalul iulie-septembrie 2018 și doar 8% anticipează reduceri, ceea ce rezultă într-o Previziune Netă de Angajare ajustată sezonier +13%.
Cu un accent special pe reducerea greutății, Schmitz Cargobull prezintă o izolație termică îmbunătățită pentru corpul rotund din oțel.
Un tanar de 24 de ani, din Targu Jiu, a murit in urma cu cateva zile intr-un accident socant inregistrat pe o autostrada din Germania.
Două sacoşe pline cu lire sterline au fost găsite de poliţişti într-o maşină care s-a răsturnat, în timpul nopţii de duminică spre luni, pe DN 71, în localitatea Mircea Vodă, din judeţul Dâmboviţa. Şoferul, care era singur în maşină, a murit în urma accidentului.