C5. Sindicatul din CNAIR și epopeea deconturilor fictive pentru transport ^Recomandat

A devenit instituție. Drept fundamental. Motiv de război sindical.
Și, după cum rezultă din documentele ajunse în posesia TIR Magazin, pentru unii angajați pare să fi devenit chiar o formă foarte creativă de administrare a geografiei României.
Pentru că, atunci când CNAIR îți plătește drumul de acasă până la serviciu, distanța dintre casă și birou capătă brusc o importanță financiară extraordinară.
Cu cât stai mai departe, cu atât contribuabilul pare să devină mai generos.
Iar când realitatea geografică nu te ajută suficient, apare tentația de a o îmbunătăți administrativ.
Am intrat în posesia mai multor documente care arată că suspiciunile privind decontarea transportului angajaților CNAIR nu sunt doar bârfe de coridor.
Într-un document oficial al Poliției Române este reprodusă chiar o sesizare referitoare la un angajat CNAIR despre care se susținea: „S-a dedat la acte care în opinia mea sunt nelegale. Astfel și-a făcut carte de identitate cu domiciliul în Baia de Aramă cu scopul de a obține foloase necuvenite prin decontarea transportului care se plătește angajaților, în realitate el nelocuind acolo deloc.”
Poliția nu concluzionează în document că acuzația este dovedită.
Spune însă ceva suficient de interesant: „A fost înaintată corespondența Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Mehedinți pentru a efectua verificări potrivit competențelor.”
Cu alte cuvinte, povestea navetei CNAIR a reușit performanța de a ajunge până la Criminalitate Economică.
Și noi care credeam că naveta înseamnă autobuz, tren sau Logan cu GPL!
În loc de concluzie: La CNAIR, distanța dintre domiciliu și serviciu nu se măsoară doar în kilometri. Uneori se măsoară în bani publici.

Cele cinci "ciocolate" dispărute
Povestea devine și mai savuroasă dacă ne întoarcem câteva luni în urmă. După expirarea Contractului Colectiv de Muncă, conducerea CNAIR a mutat în Regulamentul Intern o parte semnificativă dintre avantajele acordate angajaților.
Salariile au rămas. Sporurile au rămas. Tichetele de masă au rămas. Concediile au rămas. Zilele libere au rămas.
A rămas până și minunata zi liberă plătită de ziua de naștere a fiecărui angajat.
Dar cinci ciocolate dispăruseră pentru moment de pe masa sindicală:
-tichetele cadou;
-decontarea transportului de la domiciliu la locul de muncă;
-ajutoarele pentru boală;
-ajutoarele pentru accidente grave;
-ajutoarele pentru nașterea copiilor și pentru decese.
Atât. Nu au dispărut salariile. Nu au dispărut sporurile. Nu au dispărut concediile. Nu au dispărut tichetele de masă. Nu au dispărut zilele libere.
Au dispărut doar niște privilegii suplimentare.
Iar dintre toate, una dintre marile dureri sindicale a fost tocmai decontarea transportului de acasă până la serviciu.
Acum înțelegem parcă mai bine tragedia. Pentru contribuabilul obișnuit, naveta este o cheltuială. Pentru unii angajați CNAIR, naveta pare să fi fost ridicată la rangul de ramură economică.
În loc de concluzie: Când un privilegiu este suficient de profitabil, dispariția lui poate provoca o suferință sindicală profundă.

"Sportul" deconturilor
Schema descrisă în documentul ajuns la Poliție este de o frumusețe aproape didactică.
CNAIR decontează transportul dintre domiciliul angajatului și locul de muncă. Prin urmare, domiciliul devine o variabilă financiară.
Locuiești aproape? Ghinion. Locuiești mai departe? Mai bine.
Iar dacă, potrivit sesizării citate de Poliție, cineva își stabilește formal domiciliul într-o localitate în care în realitate nu locuiește, tocmai pentru a încasa un decont mai mare, decontul transportului începe să semene izbitor cu un mic produs financiar garantat de contribuabil.
Nu fiecare angajat CNAIR procedează astfel. Sunt însă asemenea situații, suficient de serioase încât să ajungă pe masa poliției și să fie trimise pentru verificări către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Iar sursele TIR Magazin susțin că fenomenul nu ar reprezenta nicidecum o excepție exotică.
Decontarea transportului ar fi devenit, în anumite structuri CNAIR, un adevărat „sport”.
Un sport în care nu contează cine aleargă mai repede. Contează cine locuiește, măcar în acte, mai departe.
În loc de concluzie: La CNAIR, kilometrajul poate începe înainte să pornească mașina.

Cazul Dragoș Dumitrescu
Un nume apare însă în documente judiciare pe care le-am consultat: Dragoș Dumitrescu, angajat al Agenției de Control și Încasare Porțile de Fier I.
Într-un dosar înregistrat la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Dumitrescu apare cu calitatea de inculpat, iar CNAIR - Direcția de Drumuri și Poduri Craiova apare ca parte civilă.
Materia dosarului: Penal. Obiectul: „Înșelăciunea (art. 244 NCP)”. Iar soluția instanței din 28 ianuarie 2026 este și mai interesantă. Judecătoria consemnează că dosarul privește: „săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată [...] cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (21 de acte materiale)”.
Douăzeci și unu. Nu unul. Nu două. 21 de acte materiale. Procesul penal nu a ajuns însă la o condamnare. Instanța a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Cu alte cuvinte, Dumitrescu nu mai poate fi condamnat penal pentru înșelăciune.
Numai că povestea nu se termină aici. În aceeași hotărâre, instanța spune: „admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcția de Drumuri și Poduri Craiova” și dispune obligarea lui Dragoș Dumitrescu la plata sumei de: 14.044,16 lei către CNAIR, suma fiind indicată în hotărâre drept: „prejudiciu material”.
Așadar, procesul penal s-a oprit la gara Prescripția, dar factura civilă a continuat călătoria.
În loc de concluzie: La CNAIR, chiar și când răspunderea penală pierde autobuzul din cauza prescripției, prejudiciul poate ajunge la destinație.

Patru mii de euro, vă rugăm!
Și nici aceasta nu este singura întâlnire a lui Dragoș Dumitrescu cu Departamentul Juridic al DRDP Craiova pe care o găsim în documentele intrate în posesia noastră.
Într-o altă adresă, DRDP Craiova îi transmitea acestuia o sentință civilă și îi solicita: „achitarea sumei de 4000 euro conform sentinței rămasă definitivă și executorie”.
Urma avertismentul: „În cazul în care nu veți respecta obligația de plată conform sentinței sus menționate vom dispune începerea procedurii de executare silită.”
Documentul respectiv privește o acțiune în răspundere patrimonială. Nu îl confundăm cu dosarul penal din 2024.
Sunt documente diferite și proceduri diferite. Dar pentru un simplu angajat al unei companii de stat, mapa juridică începe să capete grosimea unui dosar de autostradă.
În loc de concluzie: Unii angajați primesc fluturașul de salariu. Alții par să primească și corespondență periodică de la Departamentul Juridic.

Siguranța națională începe la stația de autobuz
Și acum revenim la minunata revoltă sindicală. Pentru a justifica amploarea conflictului cu conducerea CNAIR, sindicatul a ridicat problema navetei până aproape de nivelul siguranței naționale. Din comunicatele sindicale aflăm că neplata transportului și problemele legate de mobilizarea salariaților ar putea afecta activitatea companiei și, implicit, traficul rutier.
Este probabil primul caz din istoria administrației românești în care bonul de benzină a fost promovat la rangul de obiectiv strategic.
După această logică, profesorul care își plătește singur naveta amenință securitatea națională.
Muncitorul care își cumpără singur carburantul trebuie probabil monitorizat de serviciile secrete.
Numai angajatul CNAIR pare să fie o specie atât de valoroasă încât benzina lui devine problemă de stat.
Iar acum, când vedem că suspiciunile privind deconturile au ajuns până la Criminalitate Economică și că există dosare în care CNAIR însăși solicită recuperarea unor prejudicii de la propriii angajați, revolta pentru navetă capătă o savoare cu totul nouă.
În loc de concluzie: NATO încă nu a introdus decontarea navetei în Articolul 5. Sindicatul CNAIR pare însă pregătit pentru negocieri.

Sindicalismul cu cartelă de fidelitate
Poate cea mai interesantă revelație a vechiului scandal sindical era că liderii Sindicatului Drumarilor „Elie Radu” doreau un acord care să conserve anumite drepturi pentru membrii de sindicat. Cu alte cuvinte, nu doar privilegiul conta. Conta și cine îl primește. Ani de zile ni s-a explicat că sindicatul luptă pentru oameni. Acum descoperim că există două categorii de oameni: cei care plătesc cotizația și ceilalți.
Mai lipsește doar cartela de fidelitate. La zece cotizații plătite, primești gratuit a unsprezecea revendicare.
Iar la douăzeci de navete poate primești și un domiciliu fictiv bonus.
În loc de concluzie: Solidaritatea este minunată. Mai ales când vine cu legitimație de membru și bon de benzină.

Regulamentul Intern al fericirii
În mod normal, un Regulament Intern stabilește reguli de disciplină, obligații, proceduri, sancțiuni și norme de comportament.
La CNAIR însă, Cristian Pistol, zis Coarne, pare să fi reinventat dreptul muncii.
După expirarea Contractului Colectiv de Muncă, o parte consistentă dintre avantajele angajaților a fost mutată direct în Regulamentul Intern.
Așa a apărut probabil primul Regulament Intern din România care seamănă pe alocuri cu un catalog de privilegii.
Angajații CNAIR beneficiază în continuare, între altele, de:
-o zi liberă plătită de ziua de naștere;
-cinci zile pentru propria căsătorie;
-cinci zile pentru nașterea sau adopția unui copil;
-trei zile pentru căsătoria copilului;
-două zile pentru căsătoria fratelui sau surorii;
-șase zile pentru decesul părinților, soțului, soției sau copiilor;
-trei zile pentru decesul socrilor, fraților sau surorilor;
-patru zile pentru decesul bunicilor și nepoților;
-o zi pentru control medical;
-zile pentru controalele medicale ale copiilor;
-concediu de îngrijitor;
-zile pentru urgențe familiale;
-tichete de masă;
-sporuri și alte beneficii.
Truditorul din mediul privat probabil verifică dacă nu cumva citește regulamentul unei companii scandinave premiate pentru generozitate.
Dar sindicatul nu s-a revoltat fiindcă toate acestea au dispărut. S-a revoltat fiindcă nu au dispărut destule privilegii ca să poată spune că au dispărut toate.
Iar printre cele pentru care s-a dus războiul se află tocmai celebra decontare a transportului.
În loc de concluzie: CNAIR nu le spune angajaților doar când trebuie să vină la serviciu. Sindicatul vrea să stabilească și cine plătește drumul până acolo.

Agențiile în care timpul trece, salariul vine
Un fost angajat al sistemului ne descrie și o altă realitate din zona Agențiilor de Control și Încasare (ACI) ale CNAIR. Potrivit acestuia, după reorganizarea unor activități, o parte dintre angajații agențiilor ar avea atribuții mult mai reduse decât în trecut, în timp ce salariile ar rămâne extrem de generoase.
Sursa noastră vorbește despre controlori de trafic care nu mai au aceleași competențe de control al autorizațiilor internaționale de marfă și călători și susține că unele agenții au ajuns în situația în care personalul este mult peste activitatea efectiv desfășurată.
Aceeași sursă estimează că aproximativ 1.500 de angajați ar lucra în structurile de acest tip ale CNAIR.
Dacă cifra este corectă, întrebarea nu mai este doar cât costă naveta.
Întrebarea este și către ce activitate exactă decontează contribuabilul această navetă.
"Dar știați că agențiile nu mai au drept de control a autorizațiilor internaționale de marfă și călători? Stau degeaba și vând roviniete pe un salariu de minimum 2000 euro net. Nici nu își scot cheltuielile. E un dezastru! Vând roviniete la suprapreț ca să le dea șpagă șefilor!", ne-a declarat fostul angajat al CNAIR.
În loc de concluzie: Devine filosofică întrebarea dacă trebuie decontat drumul până la un loc de muncă unde, potrivit surselor noastre, principala activitate este așteptarea sfârșitului programului.

Revoluția „lu' pește prăjit” continuă
În timp ce conducerea sindicatului produce comunicate, avertismente și mobilizări, CNAIR continuă să se confrunte cu propriile probleme.
TollRo întârzie. CNIR preia investițiile. Compania se luptă prin instanțe inclusiv cu propriii angajați.
Contribuabilii așteaptă drumurile pentru care plătesc taxe și impozite.
Dar exact când dispare un privilegiu, întreaga mașinărie sindicală pornește instantaneu.
Reacția la dispariția decontării transportului pare mai rapidă decât reacția la întârzierea unui proiect strategic pentru România.
Poate că aici se află adevărata explicație a întregii povești.
Nu asistăm la o bătălie pentru salarii. Nu asistăm la o bătălie pentru locurile de muncă. Nu asistăm la o bătălie pentru supraviețuire.
Asistăm la incredibila bătălie pentru cine plătește drumul până la serviciu.
În loc de concluzie: Iar când apar documente care vorbesc despre domicilii declarate tocmai pentru obținerea unor decontări și despre dosare de înșelăciune în care CNAIR cere prejudicii propriilor angajați, povestea nu mai este doar comică. Devine grotescă.

Războiul pentru "cutia de tort"
Într-o adresă de 11 pagini transmisă Ministerului Transporturilor, AGA și conducerii CNAIR, sindicatul explica pe larg de ce Regulamentul Intern nu poate înlocui Contractul Colectiv de Muncă și de ce avantajele ar trebui păstrate printr-un acord distinct.
Cu alte cuvinte, sindicatul nu contesta existența tortului. Contesta frigiderul în care era păstrat tortul.
Acum descoperim însă că una dintre feliile pentru care se ducea bătălia -decontarea transportului- are o istorie mult mai interesantă decât lăsau să se înțeleagă comunicatele sindicale.
Pentru omul din mediul privat, transportul la serviciu înseamnă o cheltuială.
Pentru CNAIR, pare să fie simultan:
-beneficiu salarial,
-subiect de conflict colectiv,
-problemă de siguranță,
-obiect de sesizare,
și, uneori, motiv de interes pentru organele de cercetare.
O asemenea eficiență administrativă merită respectată.
Puține instituții reușesc să scoată atâtea întrebuințări dintr-un singur bon de carburant.
În loc de concluzie: La CNAIR, autostrada poate întârzia ani de zile. Decontul trebuie însă să ajungă la timp.

Bătălia pe banii contribuabililor
Poate că documentele pe care le publicăm explică mai bine decât orice comunicat sindical de ce dispariția decontării transportului a provocat atâta agitație.
Pentru milioane de români care lucrează în mediul privat, drumul până la serviciu este problema lor. Își cumpără abonamentul. Își pun benzină. Își repară mașina. Și merg la muncă.
La CNAIR, drumul dintre pat și birou a ajuns obiect de negociere colectivă.
Iar dacă informațiile și documentele pe care le avem descriu un fenomen mai larg, atunci contribuabilul român a fost pus ani de zile într-o situație magnifică:
-să plătească nu numai salariul angajatului,
-nu numai sporurile,
-nu numai tichetele,
-nu numai zilele libere,
ci și călătoria acestuia, uneori fictivă, până la locul unde urmează să fie plătit din nou din bani publici.
Iar dacă domiciliul era suficient de departe, cu atât mai bine.
În fond, fraierul plătește.
Fraierul fiind, ca de obicei, contribuabilul.
În loc de concluzie: La CNAIR, unii construiesc drumuri. Alții par să fi descoperit că adevărata afacere este să fii plătit ca să ajungi la ele.

Genul programului: PAMFLET!
Coloana a cincea este o rubrică de pamflet și trebuie tratată ca atare. De asemenea, vă avertizăm că pentru realizarea acestei rubrici folosim programe avansate de Inteligență Artificială (AI).
Le mulțumim tuturor prietenilor noștri care ne sprijină cu informații de calitate premium.
Îi rugăm pe toți cei care vor să ne trimită informații, documente, fotografii sau videoclipuri să ne contacteze prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .