C5. CNAIR și TollRo: kilometri de scuze, salarii fără limită ^Recomandat

În schimb, exact în perioada în care compania recunoaște că nu este pregătită pentru una dintre cele mai importante reforme din transportul rutier românesc, prin birouri circulă noi documente privind majorări salariale. Cu alte cuvinte, autostrada către performanță este blocată, dar autostrada către lefuri mai mari rămâne complet liberă.

TollRo, taxa care a murit în faza de licitație
Guvernul, Parlamentul și Președinția și-au făcut de mult partea lor. Legea există. Termenele au fost stabilite. Banii au fost prevăzuți. România și-a asumat obligațiile europene. Din acel moment, mingea a ajuns în terenul CNAIR.
Rezultatul este "spectaculos". Sistemul care trebuia să taxeze camioanele pe kilometru parcurs nu este gata nici acum. Explicația oficială este aceeași pe care contribuabilii o aud de ani de zile: licitații contestate, proceduri întârziate, documentații complicate și tot felul de alte obstacole administrative.
Numai că licitațiile nu se contestă singure. De regulă, ele sunt contestate atunci când documentațiile sunt prost pregătite, incomplete sau interpretabile. Iar dacă aceeași problemă apare repetitiv ani la rând, contribuabilul începe să se întrebe dacă nu cumva problema nu este la contestatari, ci la cei care scriu documentațiile pentru licitații.
În loc de concluzie: Coarne a descoperit secretul succesului administrativ românesc: dacă întârzii suficient de mult un proiect, la un moment dat termenul devine principalul vinovat.

Olanda construiește sisteme, CNAIR construiește explicații
România și Olanda au pornit aproape simultan către implementarea taxării pe kilometru pentru camioane.
Diferența este că olandezii au făcut ceea ce fac de obicei oamenii care vor să implementeze ceva: au testat sistemele, au verificat soluțiile tehnice, au pregătit piața și au organizat licitații pentru distribuția dispozitivelor OBU necesare transportatorilor.
La CNAIR, în schimb, pare că s-a lucrat intens la dezvoltarea unei infrastructuri paralele: infrastructura de scuze și măriri salariale nesimțite. Dacă ar exista un sistem european de taxare a justificărilor, România ar fi lider continental. Dacă salariile ar reflecta munca depusă, mulți angajați CNAIR ar muri de foame.
În timp ce Olanda pregătește operarea sistemului, Coarne&Company încă își explică în mod știițific incompetența și neputința.
În loc de concluzie: Olanda produce kilometri de soluții, CNAIR produce kilometri de explicații.

Marele război împotriva CNIR
În mod normal, eșecul TollRo ar fi trebuit să determine conducerea CNAIR să se concentreze pe propriile probleme. Numai că o parte importantă a energiei instituționale pare să fi fost consumată într-o altă direcție: lupta "la baionetă" împotriva Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
CNIR nu a apărut întâmplător. Statul român a decis, inclusiv prin acte normative adoptate de Parlament, că administrarea drumurilor și construcția lor trebuie separate. Logica este simplă: o instituție administrează, alta construiește. Exact cum în multe companii serioase contabilul nu este și șef de șantier, și director de achiziții, și gestionar.
Numai că apariția CNIR amenință un "ecosistem" construit în jurul CNAIR de-a lungul multor ani. Odată cu plecarea marilor investiții, pleacă influența, pleacă puterea și pleacă o parte din controlul asupra miliardelor de euro care circulă prin sistem.
Nu este de mirare că anumite cercuri administrative și anumite firme abonate la contracte din bani publici au început hăcuiala CNIR, cu sprijinul, cum spunea un fost președinte, "unei anumite părți a presei".
În loc de concluzie: Unii nu se tem că CNIR ar putea eșua. Cei din gașca lui Coarne se tem că CNIR va reuși!

Mamutul care mănâncă taxele de drum
În teorie, CNAIR ar trebui să fie o companie care se întreține în mare parte din taxele pe care le colectează: roviniete, taxe de pod și alte venituri generate de utilizarea infrastructurii.
În practică, criticii instituției arată că o proporție uriașă din aceste încasări este înghițită de cheltuielile cu personalul. În loc ca banii să se transforme în autostrăzi, poduri, parcări și sisteme moderne de taxare, o parte semnificativă pare să se transforme într-o schemă de personal care rivalizează cu armatele medievale.
Poate tocmai de aceea transferul investițiilor către CNIR provoacă atât de multă agitație. O companie obligată să trăiască în principal din ceea ce produce devine brusc mult mai atentă la eficiență. Iar eficiența este un sport periculos pentru orice mamut birocratic.
În orice companie normală, veniturile trebuie să acopere cheltuielile. În CNAIR, însă, apare o situație aproape filozofică: dacă investițiile pleacă la CNIR, iar taxele de drum nu mai sunt suficiente pentru a susține actuala structură de personal, atunci mamutul birocratic riscă să descopere o noțiune exotică numită eficiență economică.
Poate tocmai aici se află adevărata explicație a ostilității față de CNIR. Nu pleacă doar contractele de construcții. Pleacă și justificarea pentru existența unei armate administrative care consumă o mare parte din resursele sistemului.
În loc de concluzie: Unii se tem că CNIR le va lua autostrăzile. Alții se tem că le va lua pretextele.

Operațiunea „Ascunde documentul”
Cel mai recent episod demonstrează că imaginația administrativă funcționează perfect atunci când vine vorba despre protejarea informațiilor sensibile.
Potrivit documentelor ajunse la redacție, în locul deciziilor complete privind majorările salariale a fost introdus în sistemul informatic al CNAIR doar un tabel cu indicative și coduri. Probabil cineva a presupus că, dacă numele sunt ascunse după numere și rapoarte, informația nu va mai ajunge în presă.
Doar că presa are un obicei enervant: citește documentele.
Așa au ajuns la lumină indicativele și rapoartele asociate unor noi majorări salariale, exact în perioada în care compania explică de ce nu poate implementa TollRo.
Este o performanță administrativă rară: sistemul de taxare pentru sute de mii de camioane nu este operațional, dar sistemul de actualizare a salariilor funcționează impecabil.
În loc de concluzie: La CNAIR, singurul proiect care respectă termenele pare să fie statul de plată.

Măriri de salarii pe tabele
Astfel, în documentul din 21 aprilie 2026 apar următoarele poziții:

RAPORT 1710 – URJAN EMILIAN – UIP 11 – 11/2564/21.04.2026
RAPORT 1263 – POPESCU CONSTANTIN LIVIU – UIP 11 – 11/2563/21.04.2026
RAPORT 2033 – BANTAȘ MIHAI MUGUREL – UIP 11 – 11/2562/21.04.2026
RAPORT 956 – RIȚIU MIRCEA – UIP 11 – 11/2561/21.04.2026
RAPORT 1512 – CORNEANU ELENA ANDREEA – UIP 11 – 11/2560/21.04.2026
RAPORT 1460 – PIPER MIHAI – UIP 11 – 11/2559/21.04.2026
RAPORT 1964 – POPA VICTORIȚA MAGDALENA – UIP 11 – 11/2558/21.04.2026
RAPORT 1091 – IVAN ELENA IULIANA – UIP 11 – 11/2257/21.04.2026
RAPORT 1668 – FÂNTÂNĂ COSTEL CRISTINEL – UIP 11 – 11/2556/21.04.2026
RAPORT 1468 – BRATU TIBERIU – UIP 11 – 11/2555/21.04.2026
RAPORT 691 – POPA CRISTINA ADRIANA – UIP 11 – 11/2554/21.04.2026
RAPORT 1644 – BALAN IULIANA – UIP 4 – 11/2553/21.04.2026
RAPORT 1870 – PEAGU IOANA ALEXANDRA – UIP 4 – 11/2552/21.04.2026
RAPORT 1933 – TURCAN CORNELIA NICOLETA – UIP 4 – 11/2551/21.04.2026

Coincidență sau nu, documentul apare exact într-o perioadă în care compania explică public de ce nu poate implementa TollRo și de ce proiectul pentru care a avut la dispoziție ani de zile nu este încă funcțional.
Transportatorii încă așteaptă sistemul. Statul încă așteaptă veniturile. Uniunea Europeană încă așteaptă jalonul.
În loc de concluzie: Mecanismul intern pentru mărirea salariilor angajaților CNAIR pare să funcționeze cu precizia unui ceas elvețian.

Soluție, fără revoluție
Cristian Pistol și echipa sa au reușit să transforme TollRo într-un monument administrativ al întârzierii. După ani de pregătiri, compania care trebuia să introducă taxarea modernă a transportului greu nu este pregătită. În schimb, este pregătită să vorbească despre salarii mai mari, despre noi beneficii și despre cât de nedreaptă este lumea cu o instituție care nu reușește să livreze ceea ce promite.
În loc de concluzie: Pentru contribuabili și transportatori, lecția este simplă: dacă vreți să vedeți un proiect implementat rapid în CNAIR, nu îl numiți TollRo. Încercați să îi spuneți „majorare salarială”.

Sindicatul șmecherit
Dacă cineva ar citi exclusiv comunicatele Sindicatului Drumarilor „Elie Radu”, ar putea avea impresia că principalul obiectiv al CNAIR nu este administrarea infrastructurii rutiere, ci îmbuibarea propriilor angajați cu salarii babane, sporuri și deconturi: fără număr, fără număr, fără număr!
TollRo nu funcționează? Nu pare să fie o urgență.
România riscă să rateze încă un termen important? Nici asta nu pare să provoace prea multă emoție.
Compania consumă o mare parte din veniturile proprii pe salarii și cheltuieli de personal? Subiect absent.
În schimb, atunci când expiră Contractul Colectiv de Muncă, sindicatul mobilizează instantaneu întreaga artilerie retorică. Comunicate, postări, negocieri, proteste și avertismente curg cu o viteză pe care TollRo nu a reușit să o atingă nici măcar în faza de proiectare.
Din mesajele publice ale sindicatului rezultă că prioritatea absolută este conservarea drepturilor existente și negocierea unor drepturi suplimentare. Despre gropi, întârzieri, licitații ratate și sisteme informatice nefuncționale se vorbește mult mai puțin.
Poate că aceasta este explicația succesului. Dacă infrastructura ar fi apărată cu aceeași pasiune cu care sunt apărate sporurile, România ar avea deja autostrăzi până la Lună.
În loc de concluzie: La CNAIR, asfaltul îmbătrânește, dar revendicările sindicale rămân mereu tinere.

De ce îi sperie atât de tare CNIR?
Sindicatul vorbește frecvent despre lipsa personalului, despre necesitatea păstrării structurilor existente și despre nevoia de finanțare suplimentară pentru companie.
Asta, în condițiile în care compania are sute de juriști angajați, iar pentru multe procese din instanță sunt plătite cu milioane grele de euro firme mari de avocatură.
Elioții urlă că sunt puțini, în condițiile în care întreținerile multianuale ale drumurilor sunt încredințate prin licitații unor firme private. Adică întreținerea o fac în cea mai mare parte firme private!
Numai că apariția CNIR schimbă radical ecuația. Dacă marile investiții pleacă la noua companie, CNAIR rămâne ceea ce ar fi trebuit să fie de la început: administrator de infrastructură.
Iar aici apare întrebarea care produce insomnii birocratice. Câți dintre actualii mari profitori ai sistemului ar putea fi susținuți exclusiv din veniturile generate de administrarea drumurilor?
Pentru că una este să administrezi miliarde de lei în investiții și alta este să întreții drumuri și să încasezi roviniete.
În loc de concluzie: Unii se tem că CNIR va construi autostrăzi, alții se tem că va construi comparații.

Genul programului: PAMFLET!
Coloana a cincea este o rubrică de pamflet și trebuie tratată ca atare. De asemenea, vă avertizăm că pentru realizarea acestei rubrici folosim programe avansate de Inteligență Artificială (AI).
Le mulțumim tuturor prietenilor noștri care ne sprijină cu informații de calitate premium.
Îi rugăm pe toți cei care vor să ne trimită informații, documente, fotografii sau videoclipuri să ne contacteze prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .