C5. Cel mai mare inamic al fostului tractorist Dorinel Umbrărescu Recomandat

C5. Cel mai mare inamic al fostului tractorist Dorinel Umbrărescu

COLOANA A CINCEA. Dorinel Umbrărescu, poreclit "Izmene", unul dintre cei mai importanți constructori de infrastructură din România, și-a "găsit nașul".

Cu imperiul construit aproape exclusiv pe contracte finanțate din bani publici, Umbrărescu a reușit să îi păcălească pe mulți creduli de onorabilitatea intențiilor sale.
Mulți se bucură că Izmene mai construiește câte ceva, chiar dacă, lipsit de scupule, construiește la scoruri uriașe, la o calitate îndoielnică, cu distrugerea mediului înconjurător și cu nerespectarea flagrantă a contractelor.

Insomnii de tractorist
Trebuie spus că antreprenorii turci nu îl sperie pe Umbrărescu. După ce își asigură profituri consistente, nivelul costurilor fiind dictat de același Izmene, dispar în țara de origine. A se vedea cazul Alsim-Alarko!
În ultimul an, Izmene nu a mai putut dormi nopțile pentru trei mari licitații pe care le-a pierdut în favoarea Danlin XXL, firmă controlată de Dan Amurăriței. Acesta a fost începutul sfârșitului pentru Umbrărescu. După ce i-a eliminat cu sânge rece pe toți ceilalți mari constructori de drumuri români, Izmene visa ca, în câțiva ani, să se întâmple ca în filmul Highlander, adică să rămână numai unul.
Umbrărescu l-a scos din joc chiar și pe idolul să din trecut Costel Cășuneanu, pe care îl imita în tot și în toate. Având un comportament mimetic demn de un om fără școală, Izmene în adora și îl invidia în același timp pe Cășuneanu.
În loc de concluzie: Cu ceafa lui groasă de fost tractorist, Umbrărescu era fascinat de stilul pe care îl avea Costeluș și încerca mereu să îl imite și să îl depășească.

Danlin-UMB 2-1
În meciul dintre Amurăriței și Umbrărescu din ultimul an, scorul este de 2 la 1.
Cel mai dureros pentru Izmene a fost să piardă definitiv Lotul 1D Joseni–Ditrău (14,4km) al Autostrăzii A8.
Mai întâi, Danlin XXL a fost desemnat câștigător. UMB a contestat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și a câștigat temporar lotul.
Danlin a atacat la Curtea de Apel București și a câștigat definitiv.
UMB a depus revizuire și contestație în anulare, dar ambele au fost respinse.
În loc de concluzie: UMB a fost obligată să plătească 12.327,72 lei cheltuieli de judecată în procesul cu Danlin pe care l-a pierdut definitiv în aprilie 2026.

Orgolii tractoriste
Pentru Drumul Expres Bacău–Piatra Neamț (51 km) UMB a pierdut licitația de la Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Contractul a fost atribuit asocierii conduse de Danlin XXL.
UMB a depus trei contestații la CNSC.
Toate trei au fost respinse, iar CNIR poate semna cu Danlin.
În loc de concluzie: Deși are tot mai multe lucrări de proastă calitate și întârzieri, lacomul "duomn" Umbrărescu vrea să dețină monopolul construcției de drumuri din România.

Un punct pentru Izmene
Tronsonul Moțca–Târgu Frumos (27 km) al Autostrăzii A8 a fost pierdut inițial de UMB în fața Danlin.
Situația de aici s-a complicat însă. Firma Danlin XXL a fost desemnată câștigătoare în 2025.
UMB a contestat atribuirea și CNSC i-a respins contestația, păstrând firma Danlin câștigătoare.
UMB a atacat decizia CNSC la Curtea de Apel și aceasta a decis reevaluarea ofertelor, anulând decizia CNSC.
Ofertele au fost reevaluate și UMB a fost declarată câștigătoare, decizie confirmată apoi de CNSC si Curtea de Apel, chiar dacă oferta lui era mai scumpă cu 100 de milioane de lei.
În loc de concluzie: În ultimii ani sunt tot mai dese cazurile în care câștigătorii unor contracte majore de infrastructură ajung să fie deciși, practic, în instanță, cu ajutorul avocaților, nu de către autoritățile contractante.

Povestea șantajului cu camioane
Prima ciocnire între Umbrărescu și Amurăriței s-a produs acum câțiva ani, când patronul UMB a încercat să șantajeze Daimler Truck & Bus România.
Izmene a comandat 500 de basculante de la producătorul german de camioane și a primit un discount rezonabil pentru fiecare bucată.
Când a sosit primul lot de camioane, Dorinel a început să facă figuri. Potrivit surselor noastre din Daimler Truck & Bus România, Izmene ar fi pretins, nici mai mult nici mai puțin, să i se reducă prețul la fiecare basculantă cu câte 10.000 de euro.
Vânzătorii de camioane au intrat în fibrilații. Se gândeau că vor fi dați cu toții afară pentru că au comandat la fabrică 500 de camioane pentru care nu mai aveau cumpărător.
Salvarea a venit de la o firmă mai puțin cunoscută la acel moment pe piață. Danlin XXL a cumpărat tot lotul de basculante la care Izmene făcea fițe.
Așa se face că nu numai grupul UMB are acum basculante portocalii, ci și firma lui Amurăriței.
În loc de concluzie: lzmene înghite tot timpul în sec atunci când autocamioanele comandate inițial de el trec acum prin fața lui cu însemnele altei firme pe ele.

caricatura dorinel umbrarescu - dan amuraritei danlin xxl

Bătaie pe balastiere
Cu Danlin XXL, Amurăriței a avut lucrări mai mult la drumuri județene, a făcut bani și a cumpărat toate balastierele din zona autostrăzii Pașcani-Bacău. Când s-a prins Umbrărescu, i-a făcut o vizită lui Amurăriței, dar acesta din urmă nu a vrut să îi dea nimic, niciun fel de materiale de construcții, pentru drumurile pe care le avea în lucru.
Pentru a-și reduce costurile, Izmene a renunțat șmecherește la groapa de împrumut pusă la dispoziție de CNAIR, care se afla la vreo 10-15 kilometri distanță de șantierul lui. A preferat să ia în mod ilegal pământ de umplutură de la o distanță de 2-3 kilometri, fără niciun fel de autorizație de mediu. În felul acesta a făcut o economie uriașă la transport. Umbrărescu a decontat la CNAIR costurile cu transportul și carburantul ca și cum ar fi adus pământul de la mare distanță și l-a luat de fapt pe bani puțini din apropiere.
După ce a scos pământul din terasa Siretului, a dat de balast și l-a folosit pe acesta la propriile lucrări. Nu a mai avut nevoie să cumpere de la alții.
În loc de concluzie: Faptul că, pentru a construi un drum, a distrus mediul din zona acelei lucrări de infrastructură nu l-a frământat niciodată pe Izmene, dar i-au băgat în buzunare sute de milioane de euro!

Antreprenorul Izmene
Marele vis al lui Umbrărescu a fost să fie el antreprenorul general pentru toate firmele românești. A încercat să facă asta și cu Nelu Iordache și cu idolul vieții lui, Costel Cășuneanu. Pentru că nu a reușit i-a dat pe cei doi pradă la câini.
La un moment dat, l-a chemat la el și pe Amurăriței și a încercat să îl convingă, fără succes, să îi fie subantreprenor.
În loc de concluzie: Patronul Danlin XXL nu numai că nu a acceptat să lucreze pentru "arendașul" Izmene, dar a început să îi sufle la licitații și mari lucrări de construcție de drumuri.

"Pretenul" lui Izmene
Cel mai mare "pretin" pe care l-a avut Izmene în ultimii ani este fostul ministru Sorin Grindeanu. "Jmecheraș" de Banat, Sorinache i-a făcut lui Umbrărescu toate poftele. Pentru prețul corect!
Surse din MT susțin că, îndemnat de Izmene, Grindeanul le-a cerut pe față șefilor din CNAIR și CNIR să influențeze licitațiile în favoarea grupului UMB. Mai mult, tot la ordinul "zimbrului băcăuan", Sorinache le-a spus oamenilor din subordine să îl taie pe Amurăriței de pe toate proiectele.
Norocul patronului Danlin XXL a fost că "adehașdistul" ministru nu prea era coerent în comportament. La aceasta s-a adăugat și un zvon neconfirmat, potrivit căruia Amurăriței ar fi nepotul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În realitate, cunoscătorii susțin că acest lucru ar fi cvasi-imposibil deoarece patronul Danlin este adventist.
În loc de concluzie: Să vedeți în ce cură de slăbire va intra Izmene, dacă se blochează banii din PNRR, una dintre principalele surse de finanțare pentru cea mai mare parte a contractelor câștigate în ultimii ani!

Marele pierzător și metodologia plânsului
Umbrărescu a ratat licitația pentru autostrada Joseni-Ditrău și a cerut la CNSC "reevaluarea destinului".
Fără dar și poate, comisia de licitație a CNIR și-a făcut corect treaba și a dat câștigătoare firma Danlin XXL, deși oferta acesteia era ceva mai scumpă decât cea a grupului UMB.
Pe de altă parte, Izmene a fost depunctat pentru că avea un inginer care trebuia să aibă ca experiență patru contracte de autostradă și avea doar două de drumuri naționale. Astfel, la acest capitol Izmene a ajuns de la 10 la 6 puncte.
Tot un număr mare de puncte a pierdut grupul UMB și la metodologie. Pur și simplu, oamenii lui nu au reușit să pună pe masă o planificare coerentă a activității de execuție.
În loc de concluzie: And the Oskar goes to Danlin XXL!

Povestea tractoristului Izmene
Dorinel Umbrărescu s-a născut pe 9 noiembrie 1961 în Tănăsoaia, județul Vrancea. El este căsătorit cu asistenta medicală Mirela (fostă Gegea) şi are doi copii. Până în 1990, a fost tractorist la IAS-ul din Podu Turcului şi apoi mecanic („ajutor de şef de coloană“) la autobaza IRTA din aceeaşi localitate.
Prin combinații pe care numai el le știe, a reușit pe vremea comuniștilor să își deschidă un mic atelier cooperatist de tricotaje în Podu Turcului. Era specializat în confecţionarea de lenjerie intimă, cel mai adesea pentru bărbați, cu care a dat lovitura atunci când a reușit să le vândă în București, pe Lipscani.
În loc de concluzie: Aceea a fost perioada în care și-a transformat porecla într-un renume: Izmene!

De la tractorist, la multimilionar
Conform propriilor sale declaraţii, după 1990, şi-a început afacerile în domeniul transporturilor, cu bani împrumutaţi de la o cunoştinţă din Germania. „Primii bani i-am luat cu împrumut de la o doamnă care trăia în Germania, mama unui fin de-al meu, medic stomatolog. Aşa am început, cu 28.000 de mărci, şi mi-am luat două camioane cu care m-am apucat de transport internaţional.
Am câştigat, i-am dat banii înapoi doamnei, am mai împrumutat alţii şi am mai luat alte camioane. Iar tot ce câştigăm investeam mai departe. Şi, uite-aşa, am ajuns la o sută şi ceva de camioane. Acum am 300 sau 400“, declara el în anii 2000.
Ca orice om cinstit din România, Izmene a luat în anii '90 credite de la bănci precum Bancorex, Banca Agricolă, dar şi de la fostul Fondul Proprietății Private (FPP) II Moldova, pe vremea în care preşedinte al acestuia era penalul Corneliu Iacobov. Era perioada în care se dădeau marile tunuri, care au dus la falimentarea Bancorex și găuri uriașe la fosta Bancă Agricolă. Referitor la creditul dubios luat de la FPP II Moldova, Umbrărescu a declarat că a fost vizitat de poliţie.
„A venit poliţia în control, au venit toţi atunci când a fost scandalul şi el (Corneliu Iacobov- n.r.) a fugit. Eu le-am pus dosarul pe masă, mi s-au acordat 400.000 de dolari pe care i-am returnat cu o dobândă de 18% şi comisionul care a fost“, a declarat Umbrărescu.
În loc de concluzie: Nu îl întrebați pe Izmene cum a făcut primul milion!

PSD - pentru Umbrărescu mumă
În perioada 2001-2004, afacerile lui Izmene au explodat datorită prieteniei sale strânse cu importanți lideri ai PSD, precum Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea, Dumitru Sechelariu, Sergiu Sechelariu și Corneliu Iacobov.
Cu susținerea lor "dezinteresată", Umbrărescu a prins o mulțime de contracte cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR, rebotezată ulterior CNAIR), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.
În loc de concluzie: Lui Umbrărescu nu i-au plăcut niciodată politicienii corupți. I-a iubit!

Profit de 66,6 euro
Firmele privilegiate în relația cu CNADNR au fost Spedition UMB, Drum Invest şi Com-Axa, trei din cele peste douăzeci de societăţi comerciale pe care le avea pe atunci Dorinel Umbrărescu.
Atât cifrele de afaceri ale grupului său, cât şi profiturile înregistrate în perioada 2001-2004 confirmă faptul că, în timpul mandatului PSD, firmele lui Umbrărescu au fost „solicitate“ la maximum.
Astfel, dacă totalul afacerilor derulate în perioada 1999-2005 a fost de 698,2 milioane de euro, în perioada 2001-2004, când la cârma Ministerului Transporturilor s-a aflat tandemul Miron Mitrea-Sergiu Sechelariu, grupul de firme al lui Umbrărescu a derulat afaceri de 507,4 milioane de euro, adică 72,67% din total.
De asemenea, profiturile nete înregistrate de firmele lui Umbrărescu, în această perioadă, au fost de 102,4 milioane de euro, ceea ce reprezintă 71,78% din profitul total înregistrat în perioada 1999-2005 de întregul grup de firme.
Pornind de la un profit de 66,6 euro în 1999, firma de bază a lui Umbrărescu, Spedition UMB SRL, a înregistrat în 2001, primul an al mandatului PSD, un profit de 8,6 milioane de euro, adică de aproape 130.000 de ori mai mult.
În loc de concluzie: Făt Frumos să plece! S-a inventat Umbrărescu!

Sprijinit de primul informator al țării
Preşedintele de atunci al României Traian "Petrov" Bășescu a declarat, în 2005 într-un interviu: „Nu 110 miliarde (lei vechi – n.r.) am cerut să se plătească, ci 4.550 de miliarde.
Şi am insistat până a ieşit hotărârea de guvern (HG 726/2005 – n.r.) care a autorizat un mod de plată, cu bilete la ordin, plătibile în timp, dar oamenii au putut să-şi plătească datoria la stat, să-şi reia ciclul de funcţionare normal. (…) Era firma lui Umbrărescu, celebrul „rege al asfaltului“. Avea neîncasaţi 1.600 de miliarde (lei vechi n.r.) la 1 ianuarie 2005.
Ar fi fost o nebunie să distrugi o asemenea firma neplătind-o. Alături de firma aceasta mai sunt încă multe alte firme de construcţii care aveau lucrări făcute, recepţionate, recunoscute a fi făcute şi neplătite“.
Intervenţia preşedintelui Băsescu pentru recuperarea unei datorii rămâne unul dintre marile mistere ale istoriei. Conform propriei declaraţii, Umbrărescu nu a adresat niciun memoriu preşedintelui Băsescu.
În loc de concluzie: Nici lui Băsexu' nu îi plăceau șpăgile! Se știeee!!!

Experiența lui Pește Prăjit
Tot Bășescu, în anul 2004, a intervenit pentru favorizarea asocierii dintre firmele lui Umbrărescu, Dan Besciu şi Costel Cășuneanu, în contextul atribuirii contractului de execuţie a primului tronson din autostrada București-Brașov.
Cu ordin de la primul informator al țării, comisia de licitație din CNADNR le-a dat prin încălcarea flagrantă a legislației în vigoare contractul celor trei.
În loc de concluzie: Niciunul dintre cei trei nu ar fi avut voie să fie admiși la licitație pentru că până la acea oră aveau experință zero: nu construiseră nici un metru de autostradă!

Controverse tractoriste
Vă prezentăm în continuare un scurt timeline cu principalele controverse publice în care au fost implicate firmele lui Umbrărescu.

2026 - Gropi moca
Lucrările de proastă calitate ale firmelor lui Izmene ies tot mai mult la iveală. Pe drumul expres Craiova- Pitești gropile apărute la puțin timp de la darea în circulație le face DRDP Craiova pe loturile 3 și 4.
În loc de concluzie: Izmene a încasat și a plecat. Deși drumul este încă în garanție, reparațiile se fac tot pe banii proștilor!

2025 – Contestații, sancțiuni și accidente
În 2025, asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade a contestat atribuirea unui alt lot al Autostrăzii A8.
În același an, o firmă din grupul UMB a fost amendată cu aproximativ 60.000 lei pentru nerespectarea legislației de mediu, conform presei locale.
În loc de concluzie: Dacă nu distrugea mediul, nu putea câștiga Izmene atâtea miliarde de euro din banii românilor!

2023 – Explozia de la Călimănești și incidentele de pe A7
În septembrie 2023, patru muncitori au murit și alți cinci au fost răniți în urma exploziei de la Călimănești, pe șantierul Autostrăzii A7. Firmele lui Umbrărescu nu au respectat proiectul în goana de a face lucrările cât mai repede și mai ieftin.
Potrivit declarațiilor Transgaz, constructorul ar fi lucrat fără toate avizele necesare pentru intervenția asupra conductei de gaz. Poliția a deschis dosar penal.
În același context, presa a relatat că anterior existase un incident similar de perforare a unei conducte.
În loc de concluzie: Protejat de politicieni, Umbrărescu poate călca liniștit pe cei patru morți. Nici până azi nu s-au găsit vinovați!

2022 – Rezilieri cerute și probleme de mediu
În 2022, UMB Spedition a cerut șmecherește rezilierea contractelor cu CNAIR, invocând creșterea costurilor și dificultăți contractuale. A fost doar un parșiv șantaj, să oblige autoritățile să îi dea banii pe care îi voia, așa cum am scris atunci și cum s-a dovedit mai apoi.
În noiembrie 2022, Garda de Mediu Vrancea, împreună cu Poliția și reprezentanți ai Apelor Române, a descins pe un teren din extravilanul comunei Garoafa, unde se efectuau excavări ilegale de material de umplutură (pământ + bolovăniș) pentru lucrările de pe Autostrada A7.
Inspectorii au găsit atunci 12 autobasculante și două excavatoare aflate în lucru. Autovehiculele și utilajele erau ale firmelor lui Dorinel Umbrărescu (UMB), constructorul lotului 4 Mândrești Munteni–Focșani Nord.
Oamenii lui Izmene cărau umplutură din două gropi de aproximativ 5.000 mp săpate fără avize. Materialul excavat era transportat către șantierul A7.
Culmea ironiei, a fost sancționat doar proprietarul terenului (o firmă vrânceană) cu o amendă de 50.000 lei.
De asemenea, s‑a dispus oprirea lucrărilor, desființarea excavațiilor și aducerea terenului la starea inițială. Ceea ce nu s-a mai întâmplat după ce Izmene s-a întâlnit cu "nește" politicieni de la București.
În loc de concluzie: De ce să cheltui sute de milioane de euro și să aduci în mod legal umplutură de la gropile de împrumut? Mai bine distrugi mediul din preajma autostrăzii și bagi banii în buzunar!

2015 – Accidente și tensiuni sociale
În 2015, un angajat al unei firme din grupul UMB și-a dat foc în curtea companiei, invocând probleme legate de salarii.
În loc de concluzie: Dacă nu avea protecție politică!!!

2013 – Litigii, rezilieri și concedieri
În 2013, Compania Națională de Autostrăzi (CNADNR) a dat în judecată Spedition UMB pentru recuperarea unui prejudiciu estimat la milioane de lei, în urma lucrărilor de pe DN7.
Tot în 2013, UMB a cerut rezilierea contractelor cu CNADNR și s-a retras din unele proiecte majore, invocând blocaje financiare.
În același an, peste 1.000 de angajați ai unei firme din grup au fost disponibilizați.
De asemenea, presa a relatat că Dorinel Umbrărescu a avut un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după descoperirea unor cartușe în bagajul de mână pe aeroport.
În loc de concluzie: Atunci am aflat că Izmene nu este doar tractorist, ci și pistolar!

2009 – Conturi blocate de ANAF
În 2009, ANAF a blocat conturile lui Dorinel Umbrărescu pentru neplata TVA, presa relatând despre datorii de aproximativ 100 de milioane de lei.
În loc de concluzie: Cum să dai bani la stat?!!! Bă, "ej" prost?! De la stat îi iei!!!

2007–2008 – Scandaluri locale și acuzații
În perioada 2007–2008, presa a relatat despre scandalul Pobac, unde chiriași au acuzat angajați ai firmelor lui Umbrărescu de presiuni și intimidări.
În același interval, au existat relatări despre un dosar penal în care au fost investigate acuzații precum tulburare de posesie sau distrugere. Dar, ca de obicei, nu s-a ajuns la nicio condamnare!
Tot atunci, Umbrărescu a contestat și a obținut reducerea unei uriașe amenzi de mediu în instanță.
În loc de concluzie: Izmene a cumpărat fosta firmă de stat Pombac SA cu tot cu blocuri. Nu avea nevoie de chiriași!

2004–2005 – Primele conflicte publice
În 2004, justiția a dispus oprirea lucrărilor la o benzinărie asociată lui Umbrărescu, pe fondul unui conflict privind autorizațiile.
În loc de concluzie: Ca de obicei, cu tupeul imens care îl caracterizează, Izmene a început să construiască înainte de a avea toate autorizațiile!

Genul programului: PAMFLET!
Coloana a cincea este o rubrică de pamflet și trebuie tratată ca atare. De asemenea, vă avertizăm că pentru realizarea acestei rubrici folosim programe avansate de Inteligență Artificială (AI).
Le mulțumim tuturor prietenilor noștri care ne sprijină cu informații de calitate premium.
Îi rugăm pe toți cei care vor să ne trimită informații, documente, fotografii sau videoclipuri să ne contacteze prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .



Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.